ROMÂNIA noastră dragă

Civilizaţia de sub Marea Neagră

Robert Ballard, cel care a descoperit epava Titanicului, este un savant ale cărui metode, deşi controversate, au dat roade până acum. Pentru că ipotezele sale, de cele mai multe ori diferite de ale majorităţii cercetătorilor, erau demonstrate în final de descoperirile făcute, descoperiri care-i făceau pe mulţi să-şi bage capul în nisip, făcându-se că uită că tot ei erau printre cei mai vaşnici contestatari ai ipotezelor emise. În urmă cu câţiva ani, Ballard a mai emis o ipoteză, anume aceea că Potopul descris de Biblie ar fi fost localizat pe actualul teritoriu al Mării Negre. Aşa că o echipă condusă de Ballard a poposit pe ţărmul Turciei, reuşind să filmeze, la mai puţin de 20 km de ţărm, mai multe artefacte specifice perioadei comunei primitive. Mai exact, era vorba despre o stâncă cioplită şi de două unelte de piatră dotate cu câte o gaură, probabil pentru suportul lor lemnos. În plus, submarinul a reuşit să filmeze şi nişte bârne foarte bine conservate de apa mării, pe care se văd semne de picucrare artificială. Aceste descoperiri arată că, în urmă cu mulţi ani, Marea Neagră a fost un lac al cărui ţărm era locuit. În perioada de sfârşit a erei glaciare, datorită încălzirii atmosferei şi topirii gheţarilor nivelul Mediteranei a crescut fără precedent. Apoi, în urmă cu 7000 de ani, datorita presiunii apei – şi probabil în urma vreunui cutremur - fâşia de pământ care separa Mediterana de lac a fost efectiv pulverizată şi apele sărate ale Mediteranei au inundat micul lac, transformându-l în ceea ce este astăzi. Torentul a fost fantastic. Forţa apei a depăşit de 2–300 de ori pe cea a cascadei Niagara, calculându-se că pentru echilibrarea nivelelor apelor ar fi fost nevoie de aproximativ 40 de zile. În sprijinul acestei teorii, cercetătorii arată că în anumite zone ale fundului Mării Negre, există ape dulci, rămăşiţe ale vechiului lac. Din cauza lipsei curenţilor şi a oxigenului, acele ape au rămas neamestecate cu apa mării. Mai mult, mediul de acolo este lipsit de oxigen, ceea ce înseamnă că există condiţii optime de conservare a habitatului de acum câteva mii de ani. Echipa lui Ballard a descoperit pe fundul Mării Negre, câteva specii de scoici, unele dispărute, altele pe cale de dispariţie, dar toate cu o vechime cuprinsă între 7.500 – 15.000 de ani, ceea ce i-a făcut pe cercetători să afirme că Marea Neagră a fost, pe vremuri, un lac cu apă dulce. Mai mult, câţiva membri ai echipei lui Ballard susţin că acesta este convins că actuala Mare nu a existat în urmă cu 10–15.000 de ani, aici trăind o civilizaţie prosperă, căreia îi aparţin construcţiile ciudate semnalate de sonar pe fundul apei. Şi ca totul să fie şi mai încurcat, s-a pronunţat cuvântul Atlantida. Harta întocmită cu ajutorul sonarelor a lăsat să se întrevadă că pe vremuri, fundul mării era, în fapt, “un ţărm plat, cu o plajă de nisip care cobora lin”, după cum spune însuşi coordonatorul lucrărilor.


Potopul a început în România

Biblia vorbeşte despre un mare potop căruia nu i-a supravieţuit decât Noe şi familia sa. Mergând pe firul Bibliei, constatăm că, după ce fiii lui Noe s-au despărţit, au plecat care încotro. Numai că, deşi în afara lor nu mai rămăsese nici un om pe Pământ, fiii lui Noe s-au întâlnit, totuşi, cu oameni. Dar nu de inadverdenţele Bibliei ne vom ocupa în acest material. Analizând scrierile vechi ale fiecărui popor, constatăm că la fiecare găsim câte un potop din care s-au salvat foarte puţini. Ce e mai interesant, e faptul că legendele româneşti vorbesc, la rândul lor, despre diverse inundaţii catastrofale, dar cine să ia seamă la nişte “poveşti”, cum le spun majoritatea românilor. Şi totuşi, atunci când aceste “poveşti” sunt demonstrate fizic, cu vestigii fizice descoperite, lumea ştiinţifică amuţeşte, dă puţin înapoi şi apoi încearcă să demonstreze noua ipoteză, uitând că tot ea refuza să accepte nişte idei ce păreau a depăşi realitatea construită cu migală, de unii pseudo-cercetători, timp de ani de zile.


Sfârşitul Atlantidei şi începutul Potopului

Michael Robinson este profesor la Universitatea Ohio şi este specializat în inundaţiile catastrofale care s-au abătut asupra Pământului din cele mai vechi timpuri. A fost unul dintre cei care au îmbrăţişat ipoteza emisă de Robert Ballard, când acesta afirma că Potopul Biblic a început în bazinul Mării Negre. Numai că, spre deosebire de Ballard, Michael Robinson a preferat pentru cercetarile sale nu ţărmul turcesc, unde echipa primului a descoperit doar o epavă de corabie veche de câteva mii de ani, ci ţărmul nordic românesc, în apropiere de insula Şerpilor, şi unde aparatura a înregistrat nişte construcţii ciclopice stranii, piramide şi citadele ce par de neînchipuit pentru zilele noastre.
“în cercetările mele m-am bazat foarte mult pe textele mistice care arată că toate civilizaţiile îşi au rădăcinile pe teritoriul patriei dumneavoastră şi am avut acces la toate descoperirile făcute în România, din acest punct de vedere, descoperiri de care românii nici măcar nu au auzit”. Robinson face mai mult. El îşi face cercetările în lungul bazinelor râurilor româneşti, despre care consideră că sunt rămăşiţe ale unui fluviu imens care străbatea continentul eurasiatic sau chiar ale unui lac cu apă dulce care acoperea România în urmă cu mai multe zeci de mii de ani. Ipoteza sa este destul de îndrăzneaţă, dar nu singulară. Afirmă că pe teritoriul României Mari ar fi fost fantastica Atlantida şi că cetăţile descoperite în munţi nu sunt decât rămăşiţe a ceea ce a mai rămas din străvechea civilizaţie, după scufundarea acesteia. Mai mult, suprapune această ipoteză cu o alta, cea a originii Potopului, punând egalitatea între cele două evenimente. “Ceea ce oamenii au numit Noe şi familia sa, au fost, în fapt, singurii atlanţi care au supravieţuit cataclismului. Iar arca a fost construită din lemn de cedru la dumneavoastră, în România, locul de unde a început şi marea inundaţie a Pământului”.



Pădurea îngropată

La mijlocul anilor `80, autorităţile centrale de la Bucureşti au decis, cu o simplă semnatură, să şteargă sate întregi de pe harta României, să strămute populaţia, să distrugă vestigii arheologice cu o vechime de câteva mii de ani. Şi totul în numele unui aşa zis proiect de canalizare a Argeşului, de făurire a măreţului canal Dunare – Bucureşti. Atunci, în mai puţin de o săptămână, câteva localităţi au dispărut definitiv din peisajul administrativ românesc. Nu au fost iertaţi nici măcar morţii.
“Cu buldozerele şi excavatoarele i-au dezgropat, domnule. I-au încărcat în camioane, că erau morţi de zeci de ani sau de o săptămână, pe toţi i-au urcat în camioane şi nu i-am mai văzut de atunci. L-au luat pe tătica şi pe ăia bătrâni, nu şi-ar găsi niciodată odihna”, spune cu obida Nicuşor Tudor, un bătrân de 74 de ani din Mihăileşti, care încă se mai ţine bine, ca toţi cei de prin partea locului. Numai că, dupa ce au săpat vreo 5 – 6 metri în adâncime, cupele excavatoarelor au început să se umple cu tot felul de resturi vegetale. Nimeni nu s-a sesizat în afara inginerilor care coordonau lucrările. Aceştia au înţeles că acolo, la adâncime, este ceva. Şi au chemat arheologii. Nu mică a fost surpriza tuturor când, continuînd cu atenţie săpăturile, au constatat că la o adâncime 15 – 25 de metri, se găsea nici mai mult, nici mai puţin, decât o... pădure preistorică. Mai mult, nisipul care le acoperise conservase atat de bine lemnul copacilor, încât aceştia, eliberaţi de sub pământ, păreau încă în viaţă şi se puteau deosebi soiurile.



Marea inundaţie glaciară

Specialiştii aduşi de la Bucureşti au descoperit soiuri vechi de stejar, fag, gorun şi tei. Datarea cu carbon a arătat că nisipul care acoperise pădurea de foioase avea o vechime cuprinsă între 10.000 – 12.000 de ani. Ceea ce însemna că pădurea în sine era mult mai veche.. Puţini au fost cei care şi-au pus atunci întrebări referitoare la cum ajunsese pădurea să fie acoperită de ape. Se ştia că teritoriul României a fost sub ape acum milioane de ani, dar nu se cunoştea şi motivul inundaţiei. Nimeni nu bănuia că peste câteva zeci de ani, Ballard urma să vină şi să emită o ipoteză fantastică, anume, că aici, avusese loc marele Potop descris de Biblie. Parte din cauza topirii gheţarilor şi creşterea nivelului Mediteranei mult peste nivelul normal, fapt care a generat surparea limbii de pământ care o unea cu Marea Neagră. Apele din sud au făcut ca nivelul vechiului Pont Euxin să crească până peste poate şi apele să se reverse pe teritoriile din jur. Dar ulterior apele s-au retras şi au permis apariţia unei noi flore şi a unei noi faune. Pădurea descoperită sub fosta albie a Argeşului, făcea parte, se pare, din noua floră. Şi atunci a mai venit o inundaţie, mai recentă, în urmă cu 10 – 12 milenii...
Probabil că dintre cei care citesc aceste rânduri sunt mulţi care au văzut pe viu o inundaţie. Şi atunci au remarcat şi cantitatea de nisip şi mâl care rămâne dupa ce se retrag apele. Să fie de vreo 20 – 30 de centimetri cel mult. Asta în condiţiile în care apa ajunge sau chiar depăşeşte doi metri. Şi atunci nu pot să nu-mi pun o întrebare: oare ce cantitate de apă s-a revarsat asupra zonei argeşene, pentru ca nisipul rămas în urma ei să aibă o adâncime de 15 – 20 de metri. Calculaţi singuri şi veţi ajunge la o adâncime a apei cuprinsă între 100 – 150 de metri. Ce ape puteau alimenta o astfel de inundaţie ?


Tsunami pe Argeş ?

Descoperirea pădurii preistorice sub pământurile Argeşului, i-au determinat pe specialişti să efectueze cercetări şi în alte zone apropiate. Rezultatele au fost fantastice: pădurea se întindea pe o suprafaţă mare, între localităţile Glina-Bobeşti, Jilava, Domneşti, Mihăileşti-Cornetu. În plus, prospecţiunile arată că se intinde mult în sud, aria terminându-se, probabil, undeva pe teritoriul Bulgariei. În toate locaţiile, rezultatul cercetărilor a arătat un singur lucru: apele au acoperit zonele într-o perioadă extrem de scurtă de timp, pe care arheologii au estimat-o la doar câteva săptămâni.
“Ori aşa ceva, nu se putea întâmpla din cauza topirii gheţurilor, afară doar de cazul în care Terra nu a fost lovită de vreun meteorit. Ori din ce ştim noi, în perioada de acum 10.000 – 12.000 de ani, nici un meteorit nu a lovit Pământul”, afirmă Codrin Niculescu, paleontolog şi biolog. Domnia sa însă, are o terorie foarte interesantă, desprinsă parcă din filmele SF. Ipoteza sa pleacă de la basoreliefurile şi scrierile foarte vechi în care nici un popor din antichitate nu menţionează Luna, celebrul astru al nopţii. Ori, dacă Luna ar fi fost atunci în apropierea Pământului, este imposibil ca acest lucru să nu fi fost remarcat de cei vechi, buni astrologi, care urmăreau mersul astrelor pe cer şi influenţa lor asupra vieţii oamenilor. Şi atunci, înseamnă că Luna nu a fost dintotdeauna satelitul natural al Pământului.
“Mai mult ca sigur că în momentul în care Terra a „primit” Luna, Pământul întreg a cunoscut activitatea dezastruoasă a marilor valuri. De exemplu, urmele lăsate în Hawai atestă că pe acolo au fost valuri ucigaşe – cum le spunem noi – sau tsunami, cum le numesc japonezii, înalte de câteva sute de metri. E posibil ca pe Argeş să avem de-a face tot cu un val imens, nu cu o inundaţie catastrofală”. În sprijinul teoriei sale, domnul Niculescu aduce lipsa aproape completă a sedimentelor de animale marine pe linia pe care se întinde pădurea preistorică. “Lipsa aceasta ne arată clar că zona nu a fost una marină, permanentă, ci a fost inundată pur şi simplu întâmplător. Iar compoziţia nisipului sărat a conservat foarte bine copacii”.
Bizara fortificaţie de lemn
Dar nu pădurea subterană a fost cea mai interesantă descoperire a arheologilor veniţi la faţa locului. Într-una din zile, săpătorii au scos la iveală o construcţie bizară din lemn, alcatuită sub forma unei mici fortificaţii. Cu toate astea, nu s-au găsit deloc schelete umane sau de animale, în condiţiile în care s-a presupus că respectiva construcţie nu s-a ridicat singură.
“Unde au dispărut cei care au construit ciudata fortificaţie de lemn, este iarăşi o întrebare fără răspuns. Pe de o parte, e posibil ca valul uriaş să-i fi surprins pe locuitori iar ulterior trupurile lor, luate de apă, să fi fost mâncate de animalele marine. Dar la fel de posibil este ca locuitorii să fi aflat din timp despre iminenţa valului ucigaş şi să se fi retras pe înălţimile munţilor. Şi atunci, dacă acceptăm cea de a doua ipoteză ca fiind mai plauzibilă, de unde puteau şti nişte primitivi că oceanul va mătura zona Ageşului ?”
Referitor la cetatea descoperită, locuitorii sunt convinşi că nu a fost vorba de o fortificaţie în sine, ci despre casa lui....Noe. Numai aşa poate fi explicată lipsa pietrelor din fortificaţie, prin aceea că era vorba doar de o casă de locuit, fortificată împotriva acţiunilor unor animale. Unii oameni de ştiinţă susţin că în perioadele de mari transformări continentale, animalele – şi mai târziu oamenii – părăseau unele zone periculoase pentru altele mai ferite de primejdii. Aşa s-a întâmplat, probabil, şi cu fortificaţia de lemn, locuitorii acesteia migrând, pur şi simplu către o zonă mai sigură. Pornind de la pădurea antică descoperită pe linia Argeşului, ulterior s-au făcut săpături în partea opusă, pe Valea Prutului. Şi... surpriză. Au fost descoperite depuneri stratificate de nisip cu aceeaşi compoziţie ca şi cel din sudul ţării şi datând din aceeaşi perioadă de timp, respectiv sfârşitul paleoliticului şi începutul neoliticului. Doar păduri nu au fost găsite de data asta, dar probabil că zona nu era una împădurită, ci una de câmpie. “În acel moment am fost puşi în faţa unei întrebări fără precedent. Ce fel de val putea să măture întreg cuprinsul ţării şi să aibă o înălţime de peste 100 de metri ? Cum s-a format acel val ? A devastat doar teritoriul României sau toată Europa ? A fost un val oceanic, cu apă sărată sau un val cu apă dulce ?”

Copacii milenari

Dincolo de ipotezele cercetătorilor, locuitorii din Mihăileşti continuă să scoată din carierele de piatră trunchiurile vechi de mii de ani şi să le ardă în sobe. Pe ei nu-i impresionează faptul că distrug acele vestigii arheologice aproape unice în lume. Lor le e frig şi nu au cu ce se încălzi. Le e foame şi trebuie să gătească încă pe plite, păstrate şi acestea din bătrâni, dar nişte bătrâni mai apropiaţi de zilele noastre. Şi distrug copaci care au câţiva metri grosime, aşa cum probabil nu vor mai creşte niciodată pe aceste meleaguri. Florea Dumitru, imi spune: “Domnule, noi suntem unicat în lumea asta. Noi nu mergem la pădure ca să tăiem vreun copac. Noi mergem să dezgropăm copacii de care avem nevoie pentru foc. Şi numai Bunul Dumnezeu ştie cum au ajuns pomii ăştia sub nisip. Cei mai bătrâni spun că aşa au rămas de la Potopul cel mare de pe vremea lui Noe.” Deocamdată nici o ipoteză nu a fost pe deplin demonstrată. Iar numărul copacilor milenari descreşte de la o zi la alta... Trebuie oare să condamnăm localnicii pentru că încearcă să supravieţuiască distrugând urmele trecutului ? La urma urmelor, nu aşa au făcut dintotdeauna oamenii ? Fiecare civilizaţie nouă a distrus-o pe cea veche. Şi se pare că nu din răutate, ci din simpla dorinţă de a supravieţui.

De ce verigheta se poartă pe al patrulea deget?

Chinezii au o explicatie foarte frumoasa. Se crede ca fiecare deget al mainii reprezinta persoanele din viata ta. Degetul mare reprezinta parintii, aratatorul - fratii, mijlociul - pe tine insuti, inelarul reprezinta sufletul pereche si degetul mic - copiii. Acum pune-ti mainile fata in fata, indoaie degetele mijlocii si lipeste-le astfel incat nodurile amândurora sa se uneasca perfect , apoi apropie varfurile celorlalte degete. Incearca sa desparti degetele mari, care reprezinta parintii. Vei putea pentru ca destinul parintilor nu este sa traiasca cu tine pentru tot restul vietii. Te vor parasi mai devreme sau mai tarziu. Apropie din nou toate degetele si acum incearca sa desparti degetele aratatoare, care reprezinta fratii. Vei putea pentru ca destinul fratilor este sa-si creeze propria familie si sa-si traiasca propriile vieti. Apropie din nou toate degetele si acum incearca sa desparti degetele mici, care reprezinta copiii. Vei putea pentru ca copiii vor creste, se vor casatori si isi vor trai propria viata. Apropie din nou toate degetele si acum incearca sa desparti inelarele, care reprezinta partenerul de viata. Dar... nu vei putea....

Sursa: http://cuvintepentrusuflet.blogspot.com/2010/05/de-ce-verigheta-se-poarta-pe-al.html

DRAGOBETE vs. Valentine's day

Pe 24 februarie, in ziua cand Biserica Ortodoxa sarbatoreste Aflarea Capului Sfantului Ioan Botezatorul, spiritualitatea populara consemneaza ziua lui Dragobete, zeu al tineretii in Panteonul autohton, patron al dragostei si al bunei dispozitii.

La noi, Dragobete era ziua cand fetele si baietii se imbracau in haine de sarbatoare si, daca timpul era frumos, porneau in grupuri prin lunci si paduri, cantand si cautand primele flori de primavara. Fetele strangeau in aceasta zi ghiocei, viorele si tamaioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le pastra pana la Sanziene, cand le aruncau in apele curgatoare. Daca, intamplator, se nimerea sa gaseasca si fragi infloriti, florile acestora erau adunate in buchete ce se puneau, mai apoi, in lautoarea fetelor, in timp ce se rosteau cuvintele:

"Floride fraga
Din luna lui Faur
La toata lumea sa fiu draga
Uraciunile sa le desparti".

In dimineata zilei de Dragobete fetele si femeile tinere strangeau zapada proaspata, o topeau si se spalau cu apa astfel obtinuta pe cap, crezand ca vor avea parul si tenul placute admiratorilor.

De obicei, tinerii, fete si baieti, se adunau mai multi la o casa, pentru a-si "face de Dragobete", fiind convinsi ca, in felul acesta, vor fi indragostiti intregul an, pana la viitorul Dragobete. Aceasta intalnire se transforma, adesea, intr-o adevarata petrecere, cu mancare si bautura. De multe ori baietii mergeau in satele vecine, chiuind si cantand peste dealuri, pentru a participa acolo la sarbatoarea Dragobetelui. Era o sarbatoare a grupurilor de tineri care ieseau din sat la padure, faceau o hora, se sarutau si se imbratisau. Avea toate trasaturile unei sarbatori premaritale, de antamare a unor relatii intre tinerii din comunitate, ce anticipau nuntile.
Uneori, fetele se acuzau unele pe altele pentru farmecele de uraciune facute impotriva adversarelor, dar de cele mai multe ori tinerii se intalneau pentru a-si face juraminte de prietenie.
Se mai credea ca in ziua de Dragobete pasarile nemigratoare se aduna in stoluri, ciripesc, isi aleg perechea si incep sa-si construiasca cuiburile, pasarile neimperecheate acum ramanand fara pui peste vara. Oamenii batrani tineau aceasta zi pentru friguri si alte boli.
Dragobetele era sarbatorit in unele locuri si la data de 1 martie, deoarece se considera ca el este fiul Dochiei si primul deschizator de primavara.

Dragobete - zeu al dragostei pe plaiurile româneşti

Opozitia Dochiei (anul vechi) este nora sa, tot un personaj feminin care apare, in unele legende, este sotia lui Dragobete, (Dragomir, Iovan). Dragobete, numit si Cap de Primavara, era sarbatorit, in functie de zona etnografica, in una din zilele de la sfarsitul lunii februarie si inceputul lunii martie. Dupa legenda, el este fiul Babei Dochia si reprezinta, in opozitie cu aceasta, principiul pozitiv. Dragobetele, purtatorul dragostei si al bunei dispozitii pastreaza unele atributii ale zeului dragostei, Cupidon.
Dragobete - sarbatorit in ziua imperecherii pasarilor
El este sarbatorit in ziua imperecherii pasarilor care se strang in stoluri, ciripesc si incep sa-si construiasca cuiburile. De aceea, fetele si baietii asteptau cu nerabdarea si sarbatoreau Dragobetele pentru a fi si ei indragostiti tot anul. In aceasta zi, considerata, local, prima zi de primavara, fetele si baietii se adunau in grupuri si ieseau haulind si chiuind in camp, de unde adunau viorele si tamaioare. La Sanziene culegeau alte doua flori, roji (un fel de trandafir salbatic) si oglici (flori mici galbene), numite surioarele viorelelor si tamaioarelor, le faceau buchete si le slobozeau pe apa. Traditia sustine ca impreunarea florilor surori, vitregite de natura sa nu se intalneasca niciodata, echivala cu o fapta buna, reprezentand jumatate de sarindar.

Dragobete este un zeu tanar al Panteonului autohton cu data fixa de celebrare in acelasi sat, dar variabila de la zona la zona (24 si 28 februarie; 1 si 25 martie), patron al dragostei si bunei dispozitii pe plaiurile romanesti. In unele traditii este numit Cap de Primavara, Cap de Vara, fiu al Babei Dochia si cumnat cu eroul vegetational Lazarica. Dragobete este identificat cu Cupidon, zeul dragostei in mitologia romana, si cu Eros, zeul iubirii in mitologia greaca (Muntenia, Dobrogea, Oltenia, Transilvania).
Din zapada netopita pana la Dragobete fetele si nevestele tinere isi faceau rezerve de apa cu care se spalau in anumite zile ale anului, pentru pastrarea frumusetii (Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Transilvania).

Dragobete identificat cu Năvalnicul

Dragostea curata a tinerilor, asociata de români cu ciripitul şi imperecherea pasarilor de padure, este pusa sub protectia unei indragite reprezentari mitice, Dragobetele. El este identificat si cu o alta reprezentare mitica a Panteonului romanesc, Navalnicul, fecior frumos care ia mintile fetelor si nevestelor tinere, motiv pentru care a fost metamorfozat de Maica Domnului in planta de dragoste care ii poarta numele (o specie de feriga). Celebrarea lui Dragobete este prefatata de o alta zi indragita de tineri, Vlasie.
Sfantul mucenic Vlasie (11 februarie) din calendarul ortodox a devenit in Calendarul popular protector al pasarilor de padure si al femeilor gravide. De ziua lui s-ar intoarce pasarile migratoare, li s-ar deschide ciocul si ar incepe a canta. Peste doua saptamani, la Dragobete, se strang in stoluri, ciripesc, se imperecheaza si incep sa-si construiasca cuiburile in care isi vor creste puii. De frica sa nu ciricaie ca pasarile, nimeni nu lucra in ziua de Dragobete. Din pacate, aceasta frumoasa zi a dragostei, nascuta pe pamant romanesc, inca vie in satele oltenesti, intim legata de ritmurile naturii (infloritul florilor de primavara, imperecherea pasarilor) se incearca a fi inlocuita de Sf. Valentin, sarbatoare de import, aparuta de cativa ani pe trotuarele si pietele publice ale oraselor.

Cand se serbeaza Sf. Valentin?

Sf. Valentin (Ziua Indragostitilor) dateaza din timpul Imperiului Roman, cand era o sarbatoare in cinstea Iunonei, sotia lui Jupiter.
In data de 15 incepeau Lupercaliile.
In data de 14 februarie, numele fetelor erau scrise pe biletele, fiecare baiat tragea un biletel si astfel baiatul si fata al carei numele il trasese constituiau o pereche pe perioada Lupercaliilor

Cine este Sf. Valentin?

Traditia catolica spune ca in timpul imparatului Claudiu al II-lea casatoriile fusesera interzise in Imperiul roman. Imparatul credea ca barbatii refuza sa se inroleze in aramata din cauza sotiilor si logodnicelor lor. Sfantul Valentin, un preot care traia in perioada aceea, a ajutat crestinii si pe cei casatoriti in ascuns, ceea ce i-a adus pana la urma moartea. A fost adus in fata Prefectului, condamnat la moarte in data de 14 februarie 270 d.H.

Ce traditii sunt de Sf. Valentin?

In primele secole ale erei noastre, numele fetelor erau scrise pe biletele, fiecare baiat tragea un biletel si astfel baiatul si fata al carei numele il trasese constituiau o pereche pe perioada Lupercaliilor.
In zilele noastre manifestarile ce au loc de Sf. Valentin sunt concertele in aer liber sau in sali de spectacole, petrecerile din discoteci si ofertele speciale din magazine.
Modul de multe ori exagerat de serbare a Sf. Valentin a iscat controverse nu numai printre romanii suparati de amploarea pe care a luat-o aceasta "sarbatoare de import", ci si printre catolicii pastratori ai traditiilor din alte tari.

Concluzia mea este simplă:

De ce să importăm de la alţii când mitologia noastră este una dintre cele mai bogate din lume şi se transmite, sau cel puţin se transmitea pe cale orală prin intermediul basmelor?!
Iarăşi ajung la obsesia mea (după cum spun unii) că se încearcă o desrădăcinare a neamului românesc, o crimă după părerea mea, sau poate sunt eu paranoic.
Revenind la subiect aleg sărbătoarea de DRAGOBETE deoarece e o contopire a omului cu natura, nu este aşa falsă ca cea de Valentine's day care e prea cosmetizată şi cosmopolită.
În esenţă bărbaţii n-ar trebuii să aibă nevoie de sărbători de genul ăsta sau 1 martie şi 8 martie ca să îşi aducă aminte de partenera de viaţă să o alinte, ar trebuii ca fiecare zi să fie un prilej de a sărbătorii iubirea dintre ei.

’’Cuiul’’ DACIC

In imaginea de mai sus puteti observa spectrograma fierului, pur, dacic, care nu vrea sa rugineasca nici dupa mai mult de 2000 de ani.

Cercetare realizata in 1995 de Gh. Kiosse, G. Volodin, D. Grabco, C. Posteuca, N. Malcoci, I. Andronic sub conducerea d-lui acad. Sergiu Radautan. Faptul ca in mai 1995 dl. profesor Ioan Glodariu, seful santierelor din Muntii Orastiei, i-a dat lui Andrei sa studieze un cui dacic, care nu vroia sa rugineasca de peste 2000 de ani, in umezeala si intemperiile unui sanctuar dac de la Racos, din Persani, nu l-a impiedicat pe acelasi Andrei Vartic sa gaseasca o lupa (bolovan) din acelasi alfa-fier pur tocmai la Pestera Bodii. Distanta dintre Racos si Pestera Bodii fiind de peste 100 km. Ciudati si acesti stramosi ai nostri, care atinsesera perfectiunea in obtinerea si protejearea fierului si nu numai a fierului dar si a aurului, pe care nu-l foloseau nici pentru podoabe, nici pentru monede si pe care, totusi, il adunau in cantitati uriase).
*Andrei Vartic, Magistralele tehnologice ale civilizatiei dacice, Ed. Basarabia, 1998.

Pe data de 4 septembrie 1997 soseam la Chisinau sa-mi intilnesc un prieten, Tudor Pantiru - fostul Ambasador al Republicii Moldova la Natiunile Unite, si sa ma reped pina la Orheii Vechi, din ratiuni sentimentale familiale. Am intilnit o multime de oameni minunati dar povestea unuia dintre ei mi s-a parut deosebit de interesanta. L-am cunoscut pe Andrei Vartic, de profesie fizician-spectroscopist, un pasionat al istoriei dacilor, care-mi spunea: "Este trist sa stai de vorba cu "profesori universitari in arheologie" care sapa tot cu lopata veche de 20-40-100 de ani si nimic altceva, mentinind cercetarea arheologica, in Romania, pe pozitii aproape paukeriste, negind or refuzind sa vada radacinile extraordinare pe care romanii o au in civilizatia lumii". A face azi cercetare arheologica fara laboratoare de teren, care sa-i spuna cercetatorului ce roca sapa, ce compozitie are cutare caramida sau ciob, fara acces la Internet, la cele mai solide baze de date, fara urmarire prin satelit a ceea ce se intimpla in Carpati (ca de pilda misterioasele "arsuri"), fara o echipa solida multi - disciplinara incluzind sociologi, etnologi, istorici, medici, economisti, este in cercetarea arheologica moderna un fel de a juca turca pe rampa de lansare a unei rachete, nevazind altceva decit tuiul. L-am intrebat cum de ajuns sa fie asa de pasionat de daci, la care Andrei mi-a raspuns: "Pe vremea cind eram student in anul I la Fizica, in 1966 la Leningrad, unchiul meu, Grigore Constantinescu - absolvent al Sorbonei, mi-a facut cadou cartea lui Daicoviciu "Dacii" - pe atunci o carte interzisa pe teritoriul Republicii Socialiste Sovietice Moldovenesti. Am devenit asa de indragostit de acei Daci, incit imediat dupa colapsarea imperiului sovietic, am fugit repede "Acasa" in Muntii Orastiei, ca sa-i intilnesc pe Daci ori pe urmasii lor."
Ce a realizat Andrei Vartic, in expeditia sa, este formidabil. Acesta descifreaza Topografia Dacica, redescopera Metalurgia Dacica - cea mai avansata din lumea antica, descrie materialele de constructie dacice, in special Betoanele Dacice, vorbeste despre Cosmogonia Dacica, Moralitatea la Daci si ce este cel mai important ii redescopera pe Daci, scriind carti ca: "Ospetele Nemuririi", "Enigmele Civilizatiei Dacice", "Fierul-Piatra, Dacii-Timpul", "Magistralele Tehnologice ale Civilizatiei Dacice", publicindu-si cercetarile chiar si in conferinte NATO. El, Andrei Vartic, ridica valul nepasarii de pe trecutul nostru dacic. In timp ce se plimba, acum 7-8 ani, in jurul Movilelor Ciclopice de la Sona, descopera in huma acestora o veritabila Ghiara de Sfinx; fiind un om corect, el cheama Institutul de Arheologie din Cluj, care, trimite pe cineva pe soseste peste noapte, o ridica si ... dispare. "Ei, asa or fi legile pe aici" si-a spus Andrei, putin necajit ca ei, arheologii, nu au discutat si cu el. Era vara, frumos, papadii galbeme peste tot cind Andrei gaseste calupuri de fier dacic de peste 40kg si din nou corect ii anunta pe "tovarasii" arheologi care vin, iau si ... pleaca. Tot el gaseste in sanctuarul dacic de la Racos, Cuie Dacice si din nou "echipa" de bravi arheologi romani (?) soseste in frunte cu dl. prof. dr. Ioan Glodariu si il felicita, iau Cuiele Dacice, nu inainte de ai da "cadou" si lui Andrei ... un Cui Dacic "cu tema" sa-l cerceteze. Andrei trece cu Cuiul peste granita, acasa, de cealalta parte a Prutului, la ceilalti romani. urmasi ai acelorasi Daci, dar despartiti de niste politicieni care i-au convins pe istoricii moldoveni ca ei ar fi de un alt neam si ca ar vorbi si o alta limba, diferita, Moldoveneasca, care ar avea si niste foarte mici asemanari cu Limba Romaneasca, dar prea mici pentru a fi luate in consideratie. Dar ei politicienii din dreapta si din stinga Prutului, cind se intilnesc, uita ca nu folosesc traducatori, ba de multe ori sint veri ori cumnati, avind si aceleasi nume.
Dar sa revenim la Andrei Vartic. Se facuse iarna la Chisinau, intr-o zi ningea, in alta ploua, iar el, Andrei, intr-una din dupa amieze se uita cind pe geam, afara la ploaie, cind la Cuiul Dacic vechi de peste 2000 de ani, primit ca "tema de lucru", care nu era nici mincat, nici acoperit de rugina, o adevarata minune. Astfel incepe istoria acelui Cui Dacic, Cui al lui Pepelea (spun eu), primit de la profesorul roman, de arheologie, de din dreapta de Prut. Andrei ia cuiul si fuge cu el la Institutul de Metalurgie de la Balti unde, minune, X-Ray-ul arata ca, acel cui de peste 2000 de ani, acel Cui Dacic care nu vrea sa rugineasca, avea in componenta lui nici mai mult nici mai putin decit alfa-fier pur de 99,97%; nici urma de impuritati, adica de compusi ai carbonului ce ramin de la prelucrare. O "Minune Antica", care va atrag atentia ca se poate obtine numai in conditii speciale de laborator sau in cosmos! Pina la ora actuala sint cunoscute in lume numai doua exemple de astfel de fier antic: stilpul de fier de la Delhi si un disc din Mongolia, datat din secolul IX, cercetat si in laboratoarele de la NASA cit si la Universitatea Harvard. Specialistii spun ca procesul modelarii unui obiect din fier pur este mult mai complicat chiar decit obtinerea lui, data fiind posibilitatea introducerii in el a unor impuritati. Discul din Mongolia putea fi modelat doar in cosmos, sustin specialistii de la NASA, iar cercetatorii de la Chisinau aveau aceasi parere despre Cuiul Dacic.
Andrei, pragmatic, mai neincrezator, a fugit cu Cuiul la Leningrad, la Institutul Metalurgic caci, fier a pur, o fi el dar poate ca suprafata lui sa fi fost vopsita cu vre-o vopsea speciala "dacica", ca sa nu rugineasca. La Leningrad cercetatorii au mai descoperit o minune, despre care va voi vorbi mai tirziu. Vrind sa verifice minunea, Andrei ia "Cuiul lui Pepelea" si fuge la Moscova. Si de asta data rezultatul a fost acelasi: Cuiul Dacic care nu vroia sa rugineasca de peste 2000 de ani, format din alfa-fier pur in proportie de 99,97% era acoperit, nu cu vopsea ci cu 3 straturi moleculare, perpendiculare, care-l protejau impecabil, pastrindu-i puritatea, aceste trei straturi fiind, tineti-va respiratia va rog:
1. suprafata - Magnetita "Fe3O4"
2. oxid de fier "FeO"
3. alumo-silicati.
Prin cercetarile efectuate de profesorul Kiosse si doctor Galina Volodin, utilizind metode de iradiere ci X-Ray aplicate la pelicule subtiri de semiconductori (asa numitele unghiuri mici) s-a putut observa peliculele protectoare despre care am vorbit mai sus. Profesor Daria Grabco a studiat la microscop microstructura deosebita a fierului dacic si a mai observat ca acest fier are foua straturi de "domene", unul central si unul de suprafata. Domenele, si aici este "ciudatenia", sint orientate perpendicular unul pe altul asta insemnind ca, mai intii s-a solidificat (in cimpul magnetic al Pamintului) stratul interior, apoi, peste el s-a aplicat in stare lichid! un alt strat, care s-a solidificat si el, dar ... in alta pozitie fata de cimpul magnetic al Pamintului!!!
Ei domnilor si asta se intimpla acum peste 2000 de ani, intr-o tara salbatica, populata de tarani daci, primitivi si salbatici. Cuceriti mai tirziu de romani (numai 14% din teritoriul Daciei) care au sosit cu o "mica" armata de 150,000 de legionari si carora le-au trebuit mai mult de 6 ani sa cucereasca ce ... citiva kilometri din Spatiul Dacic. Oare s-a intrebat cineva cum a putut rezista in fata Romei, o simpla civilizatie taraneasca? De ce se temeau romanii de daci? De ce Caesar si Burebista au murit in acelasi timp? De ce, de la moartea lui Caesar (care dorise sa porneasca razboiul impotriva dacilor) si pina la cucerirea a numai 14% din Dacia, de catre Traian, au mai trebuit sa treaca 150 de ani? De ce in toti acesti 150 de ani romanii si dacii nu s-au avintat in conflicte directe? De ce nici o armata romana nu pleca la razboi fara sa aibe cel putin un Doctor Dac cu ea? Ce or fi avut de impartit ei dacii si romanii ca acestia din urma, dupa cucerirea unei bucati asa de neinsemnate din teritoriul Daciei, sa declare cea mai lunga sarbatoare cunoscuta pina in zilele noastre, o sarbatoare de nici mai mult nici mai putin de 123 de zile, in care poporul roman putea sa manince si sa bea gratuit pe socoteala statului ... 123 de zile? Ce or fi sarbatorit de fapt romanii? Astfel se demonstreaza ca ei Dacii au lasat documente mult mai rezistente in fata macinarii timpului decit cele ale anticilor Greci sau Romani, dar in alt limbaj decit in cel scris-vorbit. Limbile sint si ele supuse distrugerii, alfabetele la fel.
Ca dacii ne-au lasat mostre de "civilizatie" extraordinara ca:
- Betoane perfecte nedistruse de timp, apa si intemperii de peste 2000 de ani
- Metalurgie mai avansata decit ceea din zilele noastre - cuie care nu ruginesc de 2000 de ani, calupuri de fier de 40 kg, cind romanii nu puteau sa topeasca in cuptoarele lor bucati mai mari de 25kg.
- Modelele Matematice de la Gradistea Muscelului si desigur cele Topografice, prin asezarea "asa ziselor cetati" din Muntii Sureanului, Cindrelului, Persanilor (Racos) intr-o ordine perfect geometrica de invidiat chiar si azi.
Dar nimanui, se pare, ca ii pasa acolo sus, la nivel "profesoral" de acesti daci, iar Andrei Vartic in loc sa gaseasca nu intelegere ci dorinta arzatoare din partea compatriotilor romani, sa nu fie nevoit sa se duca in Rusia cu acel "Cui al lui Pepelea", spre a-i cerceta misterele. De ce nu s-a oferit Institutul de Metalurgie din Romania sa faca studii, daca nu din sentiment patriotic, macar interes stiintific? Pe Andrei Vartic l-a chemat si presedintele de atunci, Ion Iliescu, pentru o intrevedere de 15 minute, care a durat o ora si jumatate, urmata de promisiuni – dar guvernul s-a schimbat!
Istoria poporului nostru Carpato-Dunarean nu a fost scrisa inca, iar Sarmisegetuza este inca un mister acoperit de paminturi care poate ca o protejaza. Unii spun ca numele ei vine de la Sarmis e (si) Getuza, altii mai initiati in tainele Vedice il citesc Sarmi Seget Usa, adica "Eu ma grabesc sa curg" (in sanscrita). Din nefericire azi pling si caprele din Muntii Orastiei de mizeria ce domneste in "Zona Sacra" a Sarmi-Segetusei. Excavatii cu buldozere, nepasare, chiar reavointa iau locul a ceea ce ar fi trebuit sa fie declarata rezervatie a cetatilor dacice din Muntii Sureanului. Ce nume ciudat si acest Sureanului, ce o fi insemnind domnilor arheologi, istorici, lingvisti?
Il citez din nou pe prietenul meu Andrei Vartic, care spunea ca "Lipsa idolilor in asezarile dacilor din Muntii Suryanului (Surya, zeul soarelui la indienii arhaici, urmasi ai arienilor Carpato Danubieni, spun eu) ne duce cu gindul la Marele creator Divin, al poporului dac, Daksha, zapacit si el de Creatia sa, aflata in contiuna, ireversibila si cuantificata descoperire a Drumului Frumos, s-a indragostit de ea. De aceea el daco-romanul cind spune "buna ziua" de fapt spune "Bun e Dyaus". El Dyaus Pitar (pitar - cel ce aduce pita - in sanscrita) a fost primul mare zeu al arienilor (indo-europeni cum se mai spune). De la el se trage Zeus, Saturn, si intorcindu-ne la cea mai veche, poate, poveste a genezei cind Zeului Suprem i-a placut Pamintul a dat nastere prin respiratia sa celor 7 zei ai genezei lumii, avindu-l conducator pe Marele Zeu Dak-Sha. Acesta dupa ce s-a uitat peste tot pe pamint a gasit un loc unde ape albastre tisneau din munti impaduriti, dealuri blinde ii inconjurau, acoperite de covoare verzi de iarba, unde clima era blinda si ... in timpul noptii a populat acest spatiu sacru cu primii 10,000 de fii, fii lui iubiti Dacii "the chosen people".
"Bun e Dyaus" domnilor daco-romani, treziti-va si va redescoperiti trecutul pina nu vi-l fura or distruge altii, daca nu o veti face voi insisi.
(Dr. Napoleon Savescu)
Articol preluat de pe http://dacia.8m.net

CRONOVIZORUL

Daca am cunoaste cu precizie si acuratete principalele evenimente ale istoriei omenirii si daca am reusi sa realizam o cartela perforata care sa poata fi introdusa intr-un ordinator, acesta ar da la iveala un program profetic relativ exact. Daca am putea capta si inregistra imagini din trecut, acelasi ordinator ar fi poate capabil, chiar de la inceputul acestui film, sa imagineze singur continuarea scenariului si sa elaboreze imaginile care urmeaza sa apara in istorie.

Teoretic, prin relatia cauza-efect, un computer de mare putere, avand drept unica baza de informatie un fapt istoric capital, insa detaliat la maximum, ar fi in stare sa reconstituie intreaga istorie a omenirii in sensul plus si in sensul minus.
Aflarea si convertirea in imagini si in sunete a undelor trecutului par probabil oricui un fapt tinand de literatura stiintifico-fantastica, numai ca realitatea vine din nou sa contrazica o opinie cam pripita.

Padre Pellegrino Ernetti, un calugar benedictin italian pe care il putem numi pe buna dreptate s i un savant autentic, a ajuns foarte departe pe drumul realizarii unui asemenea miracol. In cazul acestui padre nu este vorba de un iluminat, de un vrajitor sau de un sarlatan medieval cum putem intalni atatia. El nu lucreaza cu ajutorul invocarii cutaror sau cutaror duhuri, nici prin magie si nici nu recurge la trucuri de scamator, ci este considerat, repetam, un savant autentic, om cu prodigioase cunostinte in cele mai felurite domenii.

Padre Pellegrino Ernetti a inceput sa studieze intens prepolifonia, adica muzica asa cum era ea cunoscuta omenirii din cele mai vechi timpuri pana in jurul anului 1000, cu o linie melodica si fara ceea ce numim astazi armonie sau orchestratie, fiind profesor la Conservatorul Benedetto Marcello din Venetia si la Fundatia Cini si conducand directia invatamantului religios in toata Italia. E greu deci de crezut ca ar fi vorba de un escroc in stare sa orbeasca sumedenie de foruri responsabile de atatea domenii importante de activitate.

Cercetarile intreprinse de padre Ernetti s-au desfasurat cu colaborarea a doisprezece fizicieni a caror identitate a refuzat s-o dezvaluie cuiva, mentionand ca aceasta este dorinta lor expresa. La fel si cu adresa laboratorului unde se desfasurau acestea, un laborator despre care nimeni nu stie decat ca s-ar afla ori la Roma, ori la Venetia. Mai mult nu.
Se stie totusi ca prin 1956 padre Ernetti a inceput sa se dedice studiului posibilitatilor de reinviere a trecutului printr-un sistem asemanator intrucatva cu acela al unui film de televiziune.

In anul 1957 l-a cunoscut pe profesorul portughez de Matis, cu a carui colaborare trebuia sa dea cercetarilor sale o orientare noua si mult mai riguroasa. Profesorul de Matis se interesa si el de ceea ce am putea numi «televiziunea trecutului» si chiar elaborase mai multe ipoteze pornind de la textele lui Aristotel, care cuprindeau referiri dezintegrarea sunetelor. Se stie ca, in aceasta privinta, se considera ca Aristotel nu era el parintele acestei idei, ci o preluase din filozofia pitagoreica, iar aceasta, la randul ei, se pare ca o detinea din gandirea vechilor egipteni sau poate chiar dintr-o sursa si mai indepartata.

Undele luminoase si sonore nu se distrug
Ideea geniala a parintelui Ernetti a fost, din cat putem desprinde din declaratiile sale, aceea de a lua ca punct de plecare principiul stiintific clasic conform caruia undele sonore si cele luminoase, dupa emisie, nu se distrug, nu se dezintegreaza, ci numai se transforma, ramanand prezente in eternitate. Din acest fapt devine teoretic posibil sa le reconstituim, reintegrandu-le in programul lor energetic original. In fapt, acest principiu nu este admis in general de fizicieni, cel putin in forma sumara enuntata mai sus, cu atat mai mult cu cat padre Ernetti sustine ca undele in chestiune «se inscriu pe sfera astrala», fapt cu care fizica clasica, conventionala, nu are cum sa poata fi de acord.

Tot dupa opinia parintelui Ernetti, o unda sonora, de exemplu, se subdivide in sunete armonioase, in ultrasunete, hipersunete, hiposunete si asa mai departe, supunandu-se, in acest proces de transformare, legilor obisnuite ale dezagregarii materiei, pana la stadiul atomic si chiar mai departe, pana la structurile cele mai marunte ale infraatomului.
Gratie unei aparaturi adecvate, intre care si un osciloscop catodic care utilizeaza deviatiile unui flux de electroni, se poate ajunge, prin parcurgerea in sens invers a drumului, la reconstituirea emisiei sonore initiale.

Acest fenomen se pare ca este posibil datorita faptului ca fiecare element constituent al undelor are o individualitate proprie, o «carte de identitate» fizica ce-i permite intoarcerea fara gres la propria sa sursa.
“Inventia mea - spune padre Pellegrino Ernetti - nu are nicio legatura cu procedeele parapsihologiei sau cu metafizica. Este stiinta in stare pura, atat! Pentru reconstituirea undelor luminoase, procedeul este identic.

Baza lui pare a fi insusi principiul fundamental al existentei, fiindca temelia creatiei este lumina, dupa cum ne incredinteaza Biblia.
“Fiecare fiinta omeneasca - spune parintele - incepand din clipa venirii sale pe lume si pana in clipa mortii, lasa pe pamant o dubla urma, o dara luminoasa si una sonora, amandoua constituind marca ei, sau, cum am spune, numarul matricol al fiecarui individ.”

La fel se petrec lucrurile cu absolut tot ce se petrece in univers sau, ca sa delimitam sfera preocuparilor noastre, pe pamant, fie ca e vorba de un eveniment, fie ca e vorba de un concert sau de o miscare oarecare a unui om, a unui animal sau a unui corp.

Fireste ca fizicienii clasici se lasa greu si nu le vine sa accepte viabilitatea unor asemenea fapte, numai ca un lucru este de netagaduit: parintele Ernetti este in masura sa arate fotografii ale trecutului indepartat si ne poate face sa auzim voci care apartin unor oameni morti de milenii intregi. Trebuie sa recunoastem insa ca atata timp cat inventatorul - in cazul de fata parintele Ernetti, sau vreunul din misteriosii sai colaboratori - nu dezvaluie pana la amanunt secretele procedeelor sale, cat timp nu ingaduie nimanui sa patrunda in laboratorul sau si sa urmareasca experientele in cauza, oricine are toate motivele sa ramana sceptic in privinta veridicitatii acestor lucruri.

Insusi parintele Ernetti recunoaste asta, dar se apara spunand ca, in cazul in care secretul unor asemenea procedee ar fi cunoscut de toata lumea, asta ar putea fi cauza unor nenorociri pe care nici nu ni le putem inchipui, a unor dezastre cu consecinte incalculabile. Prin urmare, toata aceasta istorie fantastica se intemeiaza pe buna credinta a acestui om - de o tinuta morala impresionanta, repetam - si pe dovezile pe care le prezinta. Niste dovezi care te fac sa ramai cu rasuflarea taiata si sa nu mai stii ce sa crezi.

Parintele Ernetti si colaboratorii sai au reusit sa localizeze si sa reconstituie - in limba latina arhaica, asa cum se si cuvine -tragedia Thyestes de Quintus Ennius, care a fost reprezentata la Roma in anul 169 i.Ch. Prin aceleasi procedee, au regasit pronuntarea exacta din limbile zise moarte, textul original al Tablelor Legii, date de Dumnezeu insusi lui Moise, pe muntele Sinai, si au inregistrat si imagini mai putin departate in timp si prin urmare mai convingatoare, cu papa Pius al XII-lea si cu Benito Mussolini… Toti cei care i-au stiut bine pe acestia cum aratau in timpul vietii sunt gata sa jure ca imaginile ii reprezinta intr-adevar, fara niciun dubiu.

Vaticanul iarasi ne tine intr-o umbra tenebroasa numita necunoastere.

IS THIS TRUE?

sursa: youtube

PROIECTUL ''BLUE BEAM''

"Proiectul Blue Beam intenţionează simularea venirii lui Iisus, si al celorlalti profeti (Muhammad ibn ‘Abdullāh, BUDDHA,BRAHMA, VISHNU, SHIVA, YAHVE, etc.) pentru a manipula oamenii şi a distruge credinţa şi religiile

„Vom avea un guvern mondial, fie că vă place, fie că nu.
Singura întrebare este dacă el va fi creat prin cucerire sau prin consimţământ.” -
Paul Warburg - membru al Consiliului pentru Relaţii Externe (CFR)
declaraţie făcută în februarie 1950 în faţa Senatului american

„Suntem în zorii unei transformări globale. Nu mai avem nevoie decât de o criză majoră
adecvată şi naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială.” -
David Rockeffeler – preşedinte de onoare al Consiliului pentru Relaţii Externe (CFR),
preşedinte de onoare al Comisiei Trilaterale, membru Bilderberg
declaraţie făcută în septembrie 1994

În 1994 jurnalistul canadian Serge Monaste prezenta un amplu şi bine documentat material despre Proiectul NASA Blue Beam. Distrugerea credinţei prin false descoperiri arheologice de genul recentului “sarcofag al lui Iisus”. Organizarea unei gigantice mistificări în care se va simula prin proiecţii holografice venirea lui Iisus. Utilizarea undelor de joasă frecvenţă pentru controlul mental. Sunt doar câteva dintre planurile de instaurare a noii religii mondiale satanice cuprinse în acest proiect.
Fost ziarist la publicaţia canadiană L’Enquete şi fondatorul unei agenţii de presă independente - International Free Press Network, Serge Monaste este bine cunoscut ca autor al unor numeroase articole despre Noua Ordine Mondială. Serge Monaste a murit în condiţii suspecte. Încă din 1994 el spunea într-un interviu că a fost ameninţat în mod repetat de primul ministru canadian şi de Vatican. Sub pretextul că nu are voie să îşi educe copiii acasă, autorităţile l-au arestat şi i-au sechestrat familia. Întors acasă, Serge Monaste, care nu suferise niciodată de probleme cardiace, a avut un atac de cord în urma căruia a murit. La scurtă vreme, un alt jurnalist care îl ajuta în investigaţii a murit tot în urma unui atac de cord, la fel de suspect. În dezvăluirile sale Serge Monaste arată pe baza unor documente autentice cum pot fi provocate astfel de atacuri de cord unor persoane incomode.
Vă prezentăm în continuare extrase din prezentarea realizată de Serge Monaste în 1994 în care demască proiectul Blue Beam. Traducerea după înregistrarea audio a fost completată cu comentariile noastre privitoare la o serie de evenimente ce confirmă parcurgerea unora dintre etapele acestui proiect.
“International Free Press Network nu este un grup religios sau o organizaţie politică, ci o agenţie de presă independentă care realizează investigaţii. Suntem specializaţi în investigarea şi publicarea de rapoarte speciale şi casete audio care demască dedesubturile implementării unei Noi Ordini Mondiale. Scopul nostru este să îi ajutăm pe oameni să realizeze că venirea Noii Ordini Mondiale nu este un vis şi nici o presupunere paranoică. Este un proiect satanic în curs de desfăşurare. Care este scopul lui? Să distrugă religiile tradiţionale şi mai ales religia creştină şi să le înlocuiască cu o religie mondială unică, bazată pe cultul omului. Să abolească familia aşa cum o ştim noi astăzi şi să o înlocuiască cu indivizi (cetăţeni mondiali, oameni universali n.n.) care lucrează fiecare pentru gloria guvernului mondial unic. Să distrugă orice formă de creativitate artistică sau ştiinţifică pentru a putea implementa o singură viziune, cea a guvernului mondial. Să implementeze apartenenţa obligatorie la un stat mondial condus de o forţă militară unică, de o Justiţie mondială, de o singură lege comercială, să îi oblige pe oameni să trăiască într-o pace falsă şi să impună o nouă religie şi o nouă cultură mondială.”
“Blue Beam (raza albastră) este un proiect al NASA care presupune patru direcţii de parcurs pentru implementarea noii religii mondiale New Age. Această religie este chiar baza noului guvern mondial, pentru că fără aducerea omenirii în această sclavie spirituală dictatura Noii Ordini Mondiale nu ar fi posibilă.“
False descoperiri arheologice pentru a submina credinţa
“Primul pas în acest proiect vizează discreditarea sau re-evaluarea tuturor cunoştinţelor religioase de până acum. Prin crearea unor cutremure artificiale în locaţii precise de pe planetă, în care s-a presupus mereu că se ascund secrete importante, se va urmări scoaterea la lumină a unor aşa-zise noi descoperiri arheologice prin intermediul cărora se va “dovedi” că doctrinele marilor religii sunt false.“
Ne vom opri mai mult asupra modului în care această etapă este deja pusă în aplicare, pentru că am asistat de curând la un astfel de „cutremur”... de data aceasta mediatic. În seara zilei de 26 februarie 2007 pe toate posturile TV româneşti şi internaţionale James Cameron anunţa lumii că a descoperit «sarcofagul lui Iisus» şi al familiei sale. Iniţial am crezut că este vorba despre un nou film. La urma urmei cel care ne vorbea era un regizor, un creator de ficţiuni precum Terminator, Alien sau Titanic. De data aceasta însă James Cameron vorbea cu convingere despre o mare descoperire arheologică, despre dovezi ştiinţifice, despre teste ADN şi statistici care puneau la îndoială chiar bazele religiei creştine. Arheologii găsiseră 10 cutii cu oase pe care se aflau inscripţionate nume. Pe şase dintre ele se aflau nume cheie din Noul Testament: Joshua - Iisus, Maria, Iosif, Meriem - Maria Magdalena, Matei, Iuda. Despre celelalte patru nume care nu aveau atâta semnificaţie religioasă, James Cameron nu a amintit însă nimic.
A susţinut doar că are dovada că acestea sunt oasele lui Iisus, ale mamei sale Maria, ale tatălui său Iosif, ale Mariei Magdalena (Meriem) - soţia sa conform testelor ADN realizate asupra oaselor şi fiului lor – Iuda. Testele ADN puteau într-adevăr dovedi că oasele respective aparţineau unui cuplu care avea şi un copil, însă nu dovedeau că aparţin lui Iisus. În plus numele respective erau ceva comun în Ierusalimul acelor vremuri. Erau întâlnite la fel de des cum am întâlni noi acum numele de Ion, Maria şi Gheorghe. Pentru a elimina şi acest impediment din calea mistificării sale Cameron invocă părerea unui expert în probabilităţi, Andrey Feuerverger. Acesta calculează ce şansă există ca cele şase nume găsite pe sicriele de la Ierusalim să fi făcut parte din familia lui Iisus. O falsă problemă pentru că în realitate nu are cum să existe un sicriu al lui Iisus şi chiar dacă ar exista, statistica nu este relevantă pentru a o rezolva. Răspunsul expertului contrazice teoria regizorului: statistic şansa este 1 la 600. Iar acesta, în loc să spună că în proporţie de 99% nu are cum să nu fie vorba de familia lui Iisus, spune că există totuşi o şansă!
În plus această manipulare atât de intens mediatizată este infirmată chiar de cel care a descoperit osuarele, arheologul Amos Kloner. Într-un interviu publicat în Jerusalem Post, dar nu atât de intens mediatizat el spune: „Ceea ce pretinde documentarul este un fals istoric. Nu există un mormânt al familiei lui Iisus. Nici nu se putea face un astfel de mormânt, astfel încât să cuprindă persoane care au murit în locuri diverse, la distanţe mari în timp.” Cine are interesul ca lui James Cameron să i se acorde minute în şir de emisie pe toate canalele TV din lume, prezentând de fapt o ficţiune? Cine are interesul să mediatizeze atât de intens o aşa-zisă descoperire care atacă credinţa creştină? Aceiaşi care au conceput şi proiectul Blue Beam, la a cărui punere în practică vedem că participă acum celebrul regizor.



Show-ul secolului – „Venirea lui Iisus”
Al doilea pas al proiectului NASA presupune organizarea unui gigantic spectacol holografic proiectat chiar pe cer, astfel încât să fie vizibil pe întreaga planetă, care va simula venirea lui Mesia. Prin emisia unor unde care acţionează direct asupra creierului, fiecare om va vedea în această hologramă pe Mântuitorul specific religiei sale şi îl va auzi vorbindu-i în limba lui.
Cu ajutorul unor computere performante care vor coordona spectacolul şi al sateliţilor din jurul pământului care vor emite semnale de joasă frecvenţă (LF), foarte joasă frecvenţă (VLF) şi extrem de joasă frecvenţă (ELF) vor fi proiectate holograme folosind pe post de ecran pelicula de sodiu care înconjoară pământul la o înălţime de aproximativ 100 de km. Animarea pe computer şi semnalele auditive vor părea că provin din adâncimile spaţiului şi îi vor face pe adepţii ardenţi ai diferitelor religii să creadă că sunt martorii mult promisei întoarceri a propriului Mesia.
“Apoi proiecţiile lui Iisus, Mohamed, Buddha, Krishna etc. se vor uni într-o singură imagine şi « Salvatorul » universal le va face o mare revelaţie. Le va spune că diversele scripturi sunt false şi că vechile religii sunt responsabile pentru răul de pe planetă. De aceea ele trebuie abolite pentru a lăsa locul unei noi religii care va fi condusă de el, unicul Dumnezeu pe care îl pot vedea cu ochii lor şi auzi cu urechile lor.”
Diabolicul plan prevede ca în urma acestei apariţii să se creeze o mare dezordine socială, în care milioane de susţinători fanatici ai dogmei unei religii se vor ridica împotriva altor milioane de susţinătorilor fanatici ai dogmei altor religii. Se vrea astfel generarea unor conflicte cum nu s-a mai văzut până acum. Pare de domeniul fanteziei, însă mijloacele pentru a realiza aceasta deja există.
„Diverse servicii secrete arată că în ultimii 25 de ani (este vorba de anul 1994 n.n.) fosta URSS a stocat deja într-un computer extrem de avansat informaţii despre proprietăţile electrice, chimice şi biologice ale creierului uman rezultate în urma studiilor pe milioane de oameni. Aceste date permit manipularea senzaţiilor auditive şi vizuale. Au fost stocate de asemenea şi date despre toate limbile şi dialectele vorbite în prezent pe glob pentru a fi generate mesaje artificiale pe înţelesul oricui. Existenţa unor astfel de computere este menţionată şi într-un articol publicat în martie 1983 în ziarul Sidney Morning Arrow.
La fel stau lucrurile şi în SUA şi Europa. Încă din anii ‘70 s-au realizat cercetări asidue privind combinarea undelor electromagnetice şi a hipnozei. În 1974 cercetătorul G.F. Shapis scria: «Cuvintele hipnotizatorului pot fi modulate electromagnetic, astfel încât să acţioneze direct asupra creierului sub formă de unde, fără a mai fi nevoie de receptarea şi transportarea sunetului şi fără ca persoana expusă la astfel de influenţe să aibă vreo şansă de a controla fluxul informaţional receptat.» Cei care cercetează fenomenul de channeling au observat că numărul celor care se consideră canale a crescut exponenţial de când se fac astfel de cercetări. Cei care practică aşa ceva ar trebui să îşi utilizeze simţul critic şi discernământul pentru că de cele mai multe ori nu cunosc sursa a ceea ce ei numesc ghidare divină.”
Vorbirea artificială asigură controlul mental
„Existenţa unor astfel de tehnologii ţine de a treia direcţie de dezvoltare a proiectului Blue Beam care vizează comunicarea telepatică şi electromagnetică prin unde de joasă, foarte joasă şi extrem de joasă frecvenţă care îi va face pe oameni să creadă că îl aud pe propriul lor Dumnezeu vorbindu-le. Astfel de unde generate de computer vor fi transmise prin intermediul sateliţilor şi vor interacţiona cu gândirea naturală, făcând să apară ceea ce se numeşte „vorbire artificială”. Acest gen de tehnologie există încă din anii ‘70 şi a fost perfecţionată prin cercetări ulterioare privind relaţia dintre creierul uman şi computer.
În ianuarie 1991 la Universitatea din Arizona a avut loc conferinţa intitulată „Cercetarea avansată NATO cu privire la fenomene emergente ale sistemelor biomoleculare”. Ce înseamnă aceasta mai exact? Într-una din lucrările prezentate la această conferinţă erau prezentate echipamente care puteau face un orb să vadă sau un surd să audă. Echipamente care puteau calma orice durere, fără a interveni cu medicamente şi a căror utilizare ar fi permis oricărei fiinţe umane să îşi menţină şi la vârste înaintate aceleaşi funcţii de la tinereţe. Autorul lucrării în cauză trăgea un semnal de alarmă asupra pericolului ca astfel de cercetări să fie deturnate de la scopul lor iniţial şi să fie folosite împotriva oamenilor. El afirma că astfel de echipamente sunt operaţionale în cadrul CIA şi FBI, nu pentru a vindeca oameni, ci pentru a tortura şi omorî pe cei care se opun sistemului sau pentru a crea ceea ce în mod obişnuit se numeşte „candidat manciurian”.
Avem date care arată că astfel de experimente au loc şi în Marea Britanie, Australia, Franţa, Germania şi Finlanda. Agenţiile guvernamentale şi corporaţiile care lucrează mână în mână cu ele sunt gata să facă orice pentru a-şi atinge obiectivul: controlul social total. De ce? Foarte simplu. În primul rând, dacă terorizezi populaţia şi o faci să se teamă pentru siguranţa şi viaţa sa, îţi va fi mai uşor să implementezi un sistem draconic, să o supraveghezi, să o dezarmezi şi apoi să îi spui că totul este pentru protecţia ei. În al doilea rând pentru că aşa este mai uşor să promovezi un nou sistem politic şi social, în locul celui vechi care pare să nu mai funcţioneze. Evident că alternativa este pregătită de multă vreme şi se numeşte Noua Ordine Mondială. Frica a fost mereu utilizată ca un instrument cu care Elita a controlat şi a subjugat masele. Vechea zicală „Divide et impera” (Dezbină şi stăpâneşte) a fost aplicată în toate colţurile planetei pentru a avea siguranţa că oamenii sunt speriaţi, se tem pentru siguranţa lor şi îşi pierd încrederea în ceilalţi oameni. Şi aceasta este tot o formă de control mental.”
Subliniem faptul că Serge Monaste spunea toate acestea în 1994, anticipând astfel înscenarea de la 11 septembrie 2001, care a permis instaurarea unui sistem de teroare şi a unor reguli stricte de supraveghere a populaţiei sub pretextul asigurării siguranţei acesteia.
„Controlul mental de astăzi presupune mult mai mult, arată Serge Monaste în continuare. Iată ce scria în 1970 psihologul Gene V. Mc Connell într-un articol publicat în Psychology Today: „A venit ziua în care putem combina privarea senzorială cu drogurile, hipnoza şi manipularea prin recompensă-pedeapsă pentru a câştiga un control aproape absolut asupra comportamentului unui individ. Putem deci realiza rapid şi cu destulă eficienţă un fel de spălare a creierului care duce la schimbări dramatice de comportament şi personalitate. Ar trebui să dăm o nouă formă societăţii astfel încât să fim cu toţii antrenaţi încă de la naştere să facem ceea ce societatea vrea ca noi să facem. Avem tehnologia necesară pentru a face aceasta. Nimeni nu este stăpânul propriei personalităţi. Nimeni nu are nimic de spus cu privire la ce fel de personalitate dobândeşte, deci nu are nici un motiv de a refuza să dobândească o nouă personalitate, dacă cea veche pe care o are este anti-socială”.
Dovezi ale existenţei tehnologiei pentru control mental
„Tehnologia ce urmează a fi utilizată pentru controlul minţii în Proiectul Blue Beam include un transmiţător care emite pe frecvenţa sistemului nervos uman. El a fost deja produs de firma Laurel Electro-Optical System din Pasadena, California. Laurel este unul dintre colaboratorii apropiaţi ai Aviaţiei Americane şi a lucrat mult în domeniul construirii unor arme care să implementeze mesajul direct în mintea inamicului. Aparatul utilizează radiaţii electro-magnetice şi frecvenţe extrem de joase şi a fost utilizat pentru a tortura fizic şi mental oamenii de la distanţă. Arme de acest tip au fost aplicate în anii ‘70 contra femeilor britanice care protestau împotriva prezenţei unor rachete americane în baza aeriană Greensam Common Air Base. Această armă poate induce o totală privare senzorială auditivă şi acţionează direct asupra nervilor auditivi, cu asemenea putere încât îi blochează victimei inclusiv capacitatea de a-şi auzi propriile gânduri. Exact ca în vechea zicală care spune: „e aşa mult zgomot aici că nu mă pot auzi nici pe mine gândind.”
Dovezi despre existenţa unor astfel de tehnologii există inclusiv în publicaţii ale Departamentului American al Apărării. Căpitanul Paul E. Tyler semnează o lucrare având ca titlu „The electromagnetic spectrum and low intensity conflict” (Spectrul electromagnetic şi conflictul de intensitate joasă) inclusă în colecţia „Low intensity conflict in modern technology” (Conflictul de joasă intensitate în tehnologia modernă) publicată în 1986 de Air University Press, Maxwell Air Force Base, Alabama. Aici se vorbeşte despre microunde care generează senzaţii auditive care pot fi auzite doar de individul ţintă. Tehnologia este relativ simplă şi poate fi folosită doar având la dispoziţie un banal radar de poliţie. Fascicolul de microunde generat de aparat este modelat în frecvenţe audio şi transmis direct în creier de care este receptat ca o voce, deşi nu a fost emis nici un sunet. Exact ceea ce se va petrece în proiectul Blue Beam.
În cartea sa „Corpul electric,” Robert Becker, nominalizat la premiul Nobel, descrie o serie de experimente conduse la începutul anilor ‘60 de Olenfree, în cadrul cărora s-au obţinut astfel de fenomene. Olenfree a mai descoperit şi cum poate să încetinească, să accelereze sau chiar să oprească inima unei broaşte prin sincronizarea pulsului cu frecvenţa unor microunde. De aici până la provocarea unor atacuri de cord unor fiinţe umane este doar un pas.
Tot în aceeaşi lucrare, Robert Becker menţionează cercetările dr. Joseph C. Sharp de la Institutul de Cercetare al Armatei Walter Reed, care a realizat teste pe propria persoană. În timp ce se afla într-o cameră perfect izolată fonic (deci prin pereţii căreia nu puteau pătrunde sunete) a auzit cuvinte ce i-au fost transmise prin simpla generare a unor unde electromagnetice cu vibraţie analoagă cuvintelor receptate de el. Concluzia a fost: „un astfel de aparat poate fi în mod clar aplicat în anumite operaţiuni în care se doreşte ca ţinta să ajungă la nebunie sau să îi transmiţi instrucţiuni nedetectabile de altcineva.”
Şi James Lin explica în 1978 în cartea sa intitulată „Microwave Auditory Effect and Application” (Efectul auditiv al microundelor şi aplicarea lui) cum poate fi auzită o voce transmisă direct către creier fără a exista o vibraţie sonoră.
Pe 21 septembrie 1977 CIA a prezentat rezultatele studiilor sale în faţa subcomisiei pentru sănătate şi cercetare ştiinţifică a Senatului american. Doctorului Sidney Gottlieb care conducea programul MK Ultra la acea vreme i s-a cerut în mod explicit să discute despre cercetările CIA privind acţiunea de la distanţă asupra organismului uman prin mijloace electronice.”
Controlul total asupra planetei va fi obţinut prin teroare
„A patra dimensiune a proiectului Blue Beam include controlul total asupra planetei. Pentru aceasta se va simula o invazie extraterestră în marile oraşe ale lumii. Se mizează pe faptul că ţările care deţin armament nuclear îl vor utiliza pentru a se apăra de acest pericol, devenind apoi total vulnerabile faţă de adevăratul atac, ce va fi realizat ulterior de guvernul din umbră.”
Subliniem aici că tema unui atac extraterestru simultan în marile oraşe ale lumii apare aproape obsesiv în filmele de la Hollywood. În urma unui astfel de atac toate ţările mari, SUA, China, Rusia etc., colaborează între ele atacându-i pe extratereştrii cu armele de care dispun. Fără nici un rezultat. Când situaţia pare a fi disperată apare El – unicul Salvator. Vedem cum prin astfel de filme ni se oferă de fapt modele de gândire. Suntem antrenaţi să ne temem de un atac extraterestru, suntem antrenaţi să îi ripostăm în forţă şi apoi să aşteptăm apariţia unui salvator unic. Şi aceasta este tot o formă de control mental.
„Scopul este să fie anihilată orice formă de opoziţie faţă de Noua Ordine Mondială. Utilizând tehnologiile despre care am vorbit mai sus undele generatoare de gânduri vor putea fi transmise prin reţelele de fibre optice, cabluri TV, linii telefonice şi vor pătrunde în orice echipament care conţine microcipuri. La acel moment procesul de implantare al microcipurilor la nivelul populaţiei va fi realizat, astfel încât oamenii vor putea fi uşor împinşi la un val de sinucideri, violenţe şi nebunie.
Am fost întrebat de multe ori când se vor petrece toate acestea. După ce va fi creată o criză economică, care îi va forţa pe oameni să îşi cheltuiască toate rezervele de bani. Apoi va fi implementat un sistem planetar de plăţi electronice astfel încât nimeni să nu poată supravieţui în afara lui. După atâtea dezastre omenirea va fi gata să implore apariţia unui salvator care să restabilească pacea cu orice preţ, chiar cu preţul propriei libertăţi. Un principiu similar a fost aplicat în URSS pentru instalarea comunismului.”
Soluţia pentru a contracara proiectul Blue Beam
Pare un tablou sumbru şi înfricoşător. Poate că acesta este şi scopul pentru care astfel de dezvăluiri sunt lăsate să apară. Cunoscând ceea ce ni se pregăteşte putem lua însă măsurile necesare pentru a nu se ajunge acolo. Dezvoltarea discernământului, conştiinţa de sine, cultivarea rezonanţei cu aspectele benefice, divine, meditaţia, rugăciunea, practica spirituală asiduă sub ghidarea unui maestru autentic anihilează aceste influenţe malefice. Acest lucru este binecunoscut de cei care doresc să controleze întreaga planetă şi de aceea de mii de ani şcolile spirituale în care oamenii învaţă astfel de practici sunt prigonite, distruse sau deturnate. Vom încheia citând tot din prezentarea lui Serge Monaste care demonstrează că slujitorii Noii Ordini Mondiale exact aceasta ne împiedică să facem.
„În numărul din decembrie 1980 al US Army Journal, într-un un articol semnat de lt.col. John B. Alexander sub titlul „The new mental battlefield, beam me up Spock” (Noul câmp de luptă mental, radiază-mă Spock), acesta scrie: „Voi da mai multe exemple care să ilustreze progresele făcute în acest domeniu. Avem acum abilitatea de a vindeca sau de a cauza o boală de la distanţă, inducând boala sau moartea fără cauze aparente. A fost raportată şi posibilitatea de modificare telepatică a comportamentului, care include abilitatea de a induce stări hipnotice de la o distanţă de peste 1000 de km. Utilizarea hipnozei telepatice este o zonă care merită a fi exploatată. Ea va permite ca agenţii noştri să fie implantaţi subconştient cu programul pe care trebuie să îl execute, astfel încât nu va mai fi nevoie să utilizăm telefonul. Dacă vor fi perfecţionate, aceste tehnici vor permite transferul direct al gândurilor de la o minte sau grup de minţi la o audienţă ţintă. Receptorul nu va fi conştient că i-au fost implantate gânduri, va crede că sunt gândurile lui. Este posibil să introducem gânduri artificiale într-un computer şi apoi să le transmitem prin intermediul unui satelit, astfel vom putea controla întreaga planetă. Limitele acestui sistem sunt doar cei care îşi vor pune permanent întrebări cu privire la motivaţia care stă în spatele gândurilor lor şi nu le vor da curs automat. Este evident că televiziunea, filmele, publicitatea şi diferite forme de presiune socială au grijă să elimine pe cât posibil această categorie de oameni. Informaţiile privind acest gen de tehnologii vor fi considerate ridicole tocmai pentru că ele nu se vor conforma cu viziunea asupra realităţii pe care chiar noi o inducem; doar mai există şi în zilele noastre oameni care cred că pământul este plat”.

Biblografie:

1.
Serge Monaste: BlueBeam Project, înregistrare audio, 1994
2.
Serge Monaste: Protocoalele de la Toronto. Complotul ONU pentru instaurarea Noii Ordini Mondiale, Ed. Samizdat, 1995
3.
John Marks, Allen Lane: The search for the manchiurian candidate. The CIA and the mind control, Penguin Books, 1979
4.
Grigg William Norman: Freedom on the Altar. The UN's crusade against God and family, Appleton, WI, Doubleday & Company, Inc, 1995.
5.
O'Brien Cathy & Philips Mark: Trance formation of America (MKULTRA mind control victim speaks out), Reality Marketing, Inc, 1995
6.
David J. Dean (coord): Low intensity conflict in modern technology, Air University Press, Maxwell Air Force Base, 1986
7.
James C. Lin: Microwave Auditory Effect and Application, Charles C. Thomas, Publisher, Springfield, IL, 1978.
8.
A.H. Frey. "Human auditory system response to modulated electromagnetic energy." J Applied Physiol 17 (4): 689-92, 1962.
9.
Interviu acordat de Serge Monast în martie 1994 despre Proiectul Blue Beam (http://www.geocities.com/newageinternational/BlueBeam.html)
10.
James Cameron to Christians: It’s over(http://www.getreligion.org/?p=2243)
11.
New film claims Jesus buried in Talpiot – Jerusalem Post (http://www.jpost.com/servlet/Satellite?cid=1171894508893&pagename=JPost%2FJPArticle%2FShowFull)

SURSA:
yogaesoteric

CERN şi FIZICIANUL ’’ZEN’’

Misterele Universului şi fizicianul Zen
Alaturarea pare la prima vedere improbabila: pe de-o parte ratiunea, calculul, progresul tehnologic; de cealalta, intuitia, tacerea, meditatia. Doctor in Fizica Cuantica si Maestru Zen, Vincent Keisen Vuillemin este directorul Departamentului de Inginerie al Laboratorului European pentru Fizica Particulelor Elementare din Geneva (CERN), unde este implicat in cea mai riscanta si complexa aventura a stiintei de la Programul Apollo incoace: Large Hadron Collider, uriasul accelerator de particule aflat intre Muntii Alpi si Muntii Jura, cu ajutorul caruia oamenii de stiinta incearca sa ajunga la originile materiei.

Locul nostru în Univers

"Probabil ca CERN-ul este singurul laborator din lume unde exista un grup zen, unul format din 15 fizicieni : au fost 20, dar cinci au renuntat pe parcurs, pentru ca practica zen necesita niste eforturi", povesteste Maestrul Keisen, care la mijlocul lunii aprilie a acestui an s-a aflat la Bucuresti, pentru o serie de evenimente organizate de Centrul Seeds for Happiness si Mokusho Zen House.
In opinia fizicianului, pentru a intelege fizica cuantica trebuie sa intelegi ca nu exista numai alb si negru, sa intelegi ca trupul si mintea sunt acelasi lucru . "Stiinta, si in special fizica, au trecut prin schimbari majore in intelegerea lumii noastre (prin dezvoltarea fizicii cuantice) si a Universului (prin teoria relativitatii a lui Einstein). Notiunea noastra despre timp si spatiu a fost spulberată, la fel ca si abordarea pur determinista", a explicat el, convins ca tocmai toate acestea au schimbat viziunea oamenilor asupra Universului, apropiind-o de conceptele intuitive cu privire la natura lucrurilor din Budism si Zen.
Daca pe vremuri, omul isi ordona cosmosul dupa bunul plac, astfel incat sa nu se simta "anihilat" de teribila vastitate a anticei cosmologii, omul contemporan pare a nu-si gasi locul in interiorul Universului. Iar revolutia stiintifica din secolul trecut a minat si ea de la fundament convingerile noastre cu privire la natura universului. Odata cu Galileo, stiinta si-a schimbat in mod radical premisele de cunoastere, bazandu-se pe metoda experimentala; apoi Descartes a scindat cele doua aspecte ale realitatii, "exiland" spiritul pe taramul religiei si al speculatiei filosofice, si lasand materia in seama stiintei. In Occident, dualismul lui Descartes spirit-materie a crescut distantele dintre experimentalismul stiintific si dogma religioasa.
Ipoteza unei lumi reglate de legile mecanicii a fost acreditata timp de secole; mecanica newtoniana nu a facut altceva decat sa confirme acest dualism, propunand un univers reglat de un mecanism perfect. In primii ani ai secolului trecut, teoria relativitatii a lui Einstein a integrat in dimensiunile spatiale si cea de-a patra dimensiune a timpului, care a devenit astfel indisolubil legat de spatiu, formand o unica realitate spatiu-temporala si punand la dura incercare capacitatile imaginative ale mintii umane.


În vremea clasicilor

"Ceea ce vedeti depinde de teoriile pe care le utilizati pentru a va interpreta observatiile facute" Albert Einstein.

Prin urmare, istoria fizicii moderne poate fi impartita in doua mari perioade: fizica clasica mecanicista (Newton) si fizica cuantica si relativista (Einstein). Potrivit celei dintai, care a orientat gandirea filosofica timp de mai bine de trei secole, existau niste elemente primare, materiale, care se miscau in spatiu, ambele absolute. In plus exista conceptul de gravitatie, adica atractia reciproca intre corpurile dotate cu masa.
Ecuatiile astfel create cu privire la miscarea corpurilor au devenit baza mecanicii clasice; ele au fost considerate legi imutabile potrivit carora se miscau punctele materiale si s-a crezut ca pot explica toate transformarile observate in lumea fizica. Aceste legi au fost aplicate cu succes in astronomie, apoi la miscarea continua a fluidelor si la vibratia corpurilor elastice, si in cele din urma la caldura. In secolul XIX s-a ajuns la concluzia ca legile newtoniene definesc teoria absoluta a fenomenelor naturale; ca universul intreg este un soi de imens orologiu mecanic, care raspunde acelorasi legi obiective. Apoi insa, s-a intamplat ceva in masura sa zdruncine din temelii acest edificiu monumental.
Inaintea lui Einstein, Michael Faraday, miscand un magnet langa o bobina de cupru, a reusit sa duca stiinta la o raspantie: electromagnetismul si electrodinamica. Conceptului de forta i se va substitui cel de camp, dar trebuie asteptat Albert Einstein pentru ca revolutia sa se produca si, in primii 30 de ani ai secolului XX, sa fie rasturnate toate certitudinile fizicii clasice.
In 1905, prin doua articole senzationaliste, tanarul Einstein va demola conceptul de spatiu si timp absolute, cel de particule solide elemeneare si idealul unei descrieri obiective a naturii. Primul articol punea bazele teoriei relativitatii, al doilea declansa cercetarile in domeniul fizicii cuantice.
In aceeasi perioada, la inceputul secolului, fizicianul W. Heisemberg dezvolta si el principiul nedeteminarii cuantelor de lumina, o teorie care elucida comportamentul straniu al celulelor subatomice si particularitatea lor de a fi in acelasi timp entitati fizice si entitati probabilistice, formuland faimosul dualism unda-particula.
Universul ca o hologramă

In prezent, realitatea profunda pe care fizica moderna ne-o sugereaza este o realitate intercorelata, in care nedeterminismul cuantic este controlat de constiinta umana; aceasta preia rolul fundamental pentru constituirea realitatii fizice, iar implicatiile acestui soi de teorii au o enorma valenta filosofica si ne pun in situatia de a ne redefini locul in Univers.
Realitatea este pura iluzie, ea este forma spiritului care impregneaza Universul. In pofida aparentei sale realitati fizice, Universul se comporta ca o holograma, unde o parte corespunde in detaliu intregului.
Fizica cuantica ne dezvaluie asadar un mesaj cu totul nou: acela ca realitatea este creata de observator. Experimentele specialistilor par a demonstra de-a dreptul ca materia nu exista; de fapt, mai curand ca in momentul in care o observam, ea "dispare", lasand in urma doar energie.
Particulele fundamentale sunt imprevizibile, si la fel ca fiintele umane, par a se bucura de o anumita "independenta"; iar fizica cuantica a demonstrat in laborator cum entitati imateriale (ganduri, imagini) de natura cuantica, sub efectul observatorului, al atentiei noastre, se transforma din unde probabilistice in particule vizibile. Iata asadar, cum noi suntem creatorii lumii noastre, deci a realitatii; focalizandu-ne atentia asupra a ceva, noi izolam acel lucru in mod arbitrar, dand viata, tot arbitrar, opusului sau.
In lumea subatomica se spune insa ca nu poate fi niciodata cunoscuta in acelasi timp si pozitia unei particule si viteza acesteia: cu cat cunoastem mai bine una dintre ele, cu atat mai aproximativa este cunoasterea celeilalte. Si aceeasi incertitudine se extinde si la alte concepte: in acest sens unii vorbesc despre complementaritatea contrariilor, recurgand inca o data la arhetipuri din antica intelepciune orientala, yin si yang.
Creatorii

Oamenii din pacate, sunt obisnuiti sa se uite la lume "din exterior"; dar spune fizicianul de la CERN, avand in vedere ca imediat ce faci o observatie, ea va determina ceea ce vei vedea, "daca privesti lumea cand esti fericit, ea iti va parea fericita, pentru ca te observi pe tine cand observi lumea". El crede ca oricine este liber sa creada ca Universul a fost creat de o divinitate, dar "nu exista nicio dovada a acestui lucru, de aceea tine de credinta". In fizica, de-acum se stie foarte precis cum s-a dezvoltat Universul dupa Big-Bang. "Nu stim insa si de ce sau ce era inainte".
Keisen Vuillemin practica Zen de 30 de ani, dar Zen nu este o religie, "este un mod de viata". "In Zen nu credem in vreo creatie magica a vreunei divinitati. Nu are legatura cu aceste concepte intelectuale, pe cat de interesante vor fi fiind ele, ci are legatura cu viata noastra, ce sa facem, cum sa facem, cum ne comportam. Este o disciplina foarte practica, care te ajuta sa te intelegi pe tine insuti. Spiritul in zen nu este separat de trup, si in ceea ce priveste credinta, calugarii budisti cred in ei insisi".
In opinia maestrului Zen, esentialul este sa te intelegi pe tine: "tot din atomi suntem facuti, mai complicat alcatuiti decat piatra sau apa, dar la fel". Si sub lumea pe care o vedem, vacuitatea (absenta unei existente intrinseci sau de sine statatoare a tuturor fenomenelor) contine totul: "Totul se extrage din vacuitate, in ea formele sunt deja continute, la fel cum sticla este continuta de nisip. Toate fenomenele din univers sunt potential continute de vacuitate si se intorc acolo, la fel si oamenii. Suntem vii, dar stim ca vom muri." Iar faptul ca tot ce are un inceput va avea si un sfarsit, este un lucru evident pe care oricine trebuie sa-l accepte. "De altfel, faptul ca vom muri este si singura certitudine pe care-o avem".

Cat despre particula lui Dumnezeu, bosonul lui Higgs, daca ea exista, potrivit modelului standard al fizicii particulelor, atunci LHC-ul o va descoperi, precizeaza Keisen Vuillemin.
"De-abia atunci modelul va fi complet, iar cea mai importanta intrebare care se va pune va fi daca exista si alte cai de a genera particule in lumea noastra?". Dupa cum spune, pentru a afla raspunsul nu trebuie decat sa fim "zen" si sa avem rabdare: sa asteptam rezultatele experimentelor de la LHC, in urmatorii ani.

Iulia Haşdeu - Genialul copil al culturii române & viaţa de apoi

Si daca…daca Iulia Hasdeu nu ar fi avut o trecere atat de scurta prin viata? Daca geniul ei creator ar fi inflorit intru cinstea culturii romanesti? Daca eruditia sa precoce ar fi transformat-o intr-un adevarat ambasador al limbii si culturii romanesti in afara granitelor acestei tari? Prea multi “daca” si doar cateva certitudini. Scrierile sale, atatea cate au fost, anuntau deja o mare poeta, insa sortii au hotarat ca posteritatea sa o cunoasca pe Iulia Hasdeu doar din operele sale de tinerete si din…sedintele de spiritism, in cadrul carora fiica continua sa fie alaturi de batranul ei tata.
Bogdan Petriceicu Hasdeu este unul dintre marii carturarii care fac cinste culturii romanesti, o personalitate unica, pluridisciplinara, un om erudit pentru care cunoasterea nu era decat o mare adanca in care se imbaia cu placere. Noi, cei de astazi, il cunoastem din lucrarile sale sau din biografiile mai mult sau mai putin romantate ale altor autori. Printre contemporanii sai, insa, Hasdeu era un mare om de cultura, dar pana la urma, un om. Credinta i-a fost greu pusa la incercare atunci cand Dumnezeu i-a luat averea sa cea mai de pret: viata fiicei sale, Iulia.
Cei ce au impartasit durerea familiei care nu si-a mai revenit niciodata dupa aceasta pierdere, sustin ca daca Iulia Hasdeu ar fi avut o existenta mai lunga, geniul ei nu ar fi cunoscut precedent in limba romana, intrecandu-l chiar si pe cel al lui Eminescu. Daca lucrurile ar fi stat asa sau nu, nimeni nu o poate spune. Cultura romana a fost vaduvita, pe nedrept, de unul dintre cei mai frumosi muguri ai sai, chiar inainte ca acesta sa infloreasca.

Deschiderile culturale ale lui Hasdeu au explorat spatii vaste, de la filozofie, istorie, lingvistica, pana la spiritism. Atractia pentru ceea ce se afla dincolo de noi si de existenta noastra lumeasca a existat dinaintea decesului fiicei sale, insa dorinta de a o avea tot timpul alaturi, chiar daca numai spiritual, a facut ca aceste experiente sa se transforme in adevarate sedinte de spiritsm. Dar, mai intai, sa vedem cum a inceput totul…

Un copil grăbit
Hasdeu, un spirit justitiar si critic la adresa celor care prin intermediul actiunilor lor, mai cu seama politice, daunau intereselor nationale, publica si pamflete dure la adresa oamenilor politici ai vremii, aruncand vorbe ironice al caror ecou s-a facut resimtit chiar si mai departe de clasa politica, patrunzand pana in cercurile intelectuale in care acesta activa. Prin urmare, in anul 1869, cand Hasdeu si-a depus candidatura la Academie a fost pus in fata unui refuz prea dur, poate, pentru un om de cultura consacrat. Lovitura a fost insa mai usor de suportat, de vreme ce acasa il astepta cea mai dulce dintre alinari. Nasterea unicei fiice a familei Hasdeu a fost un motiv de bucurie, care i-a tinut pe cei din familie intr-o stare de exaltare continua timp de mai multe luni. In fapt, aceasta bucurie nu s-a diminuat deloc timp de 19 ani. In timpul scurtei sale vieti, Iulia a fost mai intai mandria familiei si apoi, mandria intelectualitatii romanesti.
La doi ani buchisea deja literele si invata limba franceza, la patru ani scria, iar un an mai tarziu compune deja primele poezii. Dupa ce invatatorii si-au dat seama ca fetita este mult deasupra colegilor ei in ceea ce priveste cunostintele, au facut o exceptie (in acea vreme, nu exista procedura de a absolvi mai multe clase deodata) si au lasat-o pe micuta Iulia sa isi sustina examenele de absolvire ale cursului primar. La acea data, avea doar opt ani, iar mirarea dascalilor ei era intretinuta si de faptul ca fizionomia nu-i reflecta nicidecum varsta, ajutand-o sa para si mai mica decat era in realitate. Intre timp, invata si limba engleza pana la stapanirea ei la acelasi nivel cu franceza. De altfel, aceasta din urma a ramas limba ei de suflet, preferata in redactarea scrisorilor catre tatal ei, dar mai ales in compunerea operei sale poetice. Mama sa ii impartaseste notiunile de baza ale limbii germane, iar aprofundarea continua sub supravegherea unei profesoare. La varsta de 11 ani absolvea gimnaziul Sf. Sava si apoi termina Conservatorul, sectia de canto si pian. La numai 16 ani, in 1886, se inscrie la Sorbona, devenind astfel, prima femeie din Romania care a studiat in aceasta prestigioasa universitate. Grandoarea acestui loc nu este de natura sa o sperie. In ciuda varstei fragede, Iulia reuseste sa isi uimeasca profesorii.
Doi ani mai tarziu apar primele semne ale tuberculozei, boala pe care Iulia se hotaraste sa o infrunte, scriindu-i tatalui ei intr-o epistola ca este hotarata sa isi sustina lucrarea de doctorat, al carei subiect si-l alesese deja. Numai agravarea starii ei de sanatate a fost de natura sa o induplece sa paraseasca Parisul pentru Italia si Elvetia, locuri insorite, mai prietenoase cu plamanii ei deja afectati. In ciuda tratamentelor primite de la medici straini prestigiosi, starea tinerei paciente se degrada vazand cu ochii. In vara anului 1888, tatal ingrijorat o aduce la Bucuresti. Spre disperarea celui care era numit “batranul Hasdeu” (desi avea numai 50 de ani in momentul pierederii fiicei sale), nici tratamentele si nici aerul curat de la Agapia nu au mai fost de nici un folos. Pana in ultima clipa, batranul carturar Hasdeu a sperat intr-o minune. Un miracol ce nu avea sa mai vina niciodata…

Templele Iuliei
Hasdeu nu s-a resemnat niciodata cu pierderea celei mai dragi fiinte. Decedatii din familia sa (parintii, fiica si apoi sotia) i-au schimbat ireversibil modul de abordare al vietii si mai ales, a celor de dupa viata lumeasca, insa discernamantul sau a fost treaz pana in ultima sa clipa. In prologul pe care l-a scris pentru lucrarea sa, “Sic cogito”, Hasdeu se confeseaza:

“Trecusera sase luni dupa moartea fiicei mele. Era in martie: iarna plecase, primavara nu sosise inca. Intr-o seara umeda si posomorata sedeam singur in odaie langa masa mea de lucru. De-nainte-mi, ca totdeauna, era o testea de hartie si mai multe creioane. Cum? nu stiu, nu stiu, nu stiu, dar fara ca s-o stiu, mana mea lua un creion si-i rezema varful de luciul hartiei. Incepui a simti la tampla stanga batai scurte si indesate, intocmai ca si cand ar fi fost bagat intr-insa un aparat telegrafic. Deodata mana mea se puse intr-o miscare fara astampar. Vreo cinci secunde cel mult. Cand bratul se opri si creionul cazu dintre degete, ma simtii desteptat dintr-un somn, desi eram sigur ca nu adormisem. Aruncai privirea pe hartie si cetii acolo foarte limpede:

“Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu” - (Sunt fericita; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui sa-ti fie indeajuns. Iulia Hasdeu)

Era scris si iscalit cu slova fiicei mele. Ce sa fie? O va spune aceasta carte.”

Dupa ce a primit mesajul fiicei sale intr-un mod atat de neasteptat, Hasdeu era convins ca a gasit calea ideala de a-si tine fiica aproape de sufletul sau, bucurandu-se de sfaturile pretioase ale acesteia si procedand intotdeauna asa cum ii indica aceasta. Nu este un secret ca atat cavoul Iuliei de la cimitirul Bellu, cat si casa de la Campina, au fost construite dupa directivele riguroase ale spiritului acesteia. In sprijinul acestei afirmatii, sustinuta intotdeauna de Hasdeu si de apropiatii sai artisti si intelectuali care au participat la ridicarea acestor doua mausolee inchinate Iuliei, vin si numeroasele simboluri care se regasesc in ambele locuri.
Un mormânt-poemă
Asa avea sa numeasca si nu se insela deloc, G. Ionnescu – Gion in 1891 mormantul Iuliei Hasdeu. Insusi Hasdeu numea locul de veci al fiicei sale “Micul Templu”, iar in acea vreme nu exista nimic care sa il contrazica. Imaginea actuala a cavoului mai pastreaza doar o amintire a maretiei acestuia de inceput. La intrare, pe frontispiciu sunt scrise cuvintele: “Trecatori, priviti d-asupra; cugetatori cautati in launtru: moartea da viata”.

Inauntrul cavoului, nimic nu parea sa sugereze celor care il vizitau ca se afla intr-un mormant. Sentimentul general era de liniste, iar cei aflati acolo puteau simti invaluirea intelepciunii. O oglinda fixata pe bolta avea rolul de a potenta vizualul catre infinit. Pe langa acestea se aflau candele, ingeri si chipul Iuliei. Un altar gazduia bustul Iuliei, vase cu flori, obiecte simbolice si doua pietre de marmura ce purtau o incarcatura spirituala puternica.

In stanga sta scris: Legea religioasa: “Crede…Crede in Dumnezeu. Crede in nemurirea sufletului. Crede in darul comunicarii cu cei dusi.” Legea morala: “Iubeste si ajuta…Iubeste si ajuta neamul. Iubeste si ajuta pe cine te ajuta si te iubeste. Iubeste si ajuta fara a precugeta la folosul tau.”

In dreapta se afla: Legea sociala: “Nu necinsti…Nu necinsti pe tine insuti, ca sa te cinsteasca altii. Nu necinsti pe altii, ca sa te cinsteasca pe tine insuti. Nu necinsti munca, caci munca e viata”. Legea filozofica: “Cand atunci…Cand faptul stii, atunci adevarul stii. Cand nu vrei sa crezi, atunci nu poti sa vezi. Cand cauti dovada, atunci gasesti tagada”.

Busturile membrilor familiei, de vita nobila de altfel, isi aveau locul aici, asezate sub busturile lui Cristos, Shakespeare si Victor Hugo, pe care Iulia i le-a cerut special tatalui ei, intr-una din sedintele de spiritism, la data de 16 octombrie 1890, in limba franceza: “In numele scumpilor mei, iti multumesc; dar, in fiecare unitate, este o trinitate. Ea mi-a comandat sa pun, in templu, formand altarul superior, busturile lui Christ, Shakespeare si Victor Hugo. Este trinitatea a carei unitate reclama o noua trinitate, in total noua. Este ceea ce ea mi-a comandat, ulterior, desemnand noua membri ai familiei, ale caror portrete trebuiau sa fie plasate in tocul ferestrei, de o parte si de alta a altarului superior”. Tot aici, pe o carte din marmura au fost inscriptionate formele cuvantului Dumnezeu, pe care acesta le ia in limbile greaca, latina, araba, ebraica si chineza.

Marele Templu
Constructia “Marelui Templu”, dupa cum il numea Hasdeu, a inceput in anul 1893 si s-a incheiat trei ani mai tarziu. Ca si in cazul cavoului, planurile castelului i-au fost minutios indicate lui Hasdeu de catre fiica sa, in timpul sedintelor de spiritism. Constructia castelului reprezinta o mostra unica a arhitecturii romanesti, unde utilitatea functiunii, deci profana la nivel simbolic, se impleteste magistral cu cea spirituala, o mostra a arhitecturii sacre. Functia de locuinta devine secundara, iar elementele specifice spiritualului domina. Fundatia castelului are forma unei cruci, iar cifrele 3 si 7 sunt adoptate fara retineri de geometria constructiei. Edificiul este structurat din trei turnuri, iar pentru a intra in castel este necesar sa pasesti sapte trepte, in vreme ce jilturile imparatesti de la intrare au incrustrate sapte volume de carti suprapuse. Deasupra usii sunt sculptate in basorelief blazonul familiei Hasdeu cu deviza familiei: “Pro fide et patria” si langa ea, apoftegma lui Galilei “E pur si muove”. Mai sus, Ochiul Divin incadrat in trunghi.

Cei care viziteaza astazi Muzeul Memorial Iulia Hasdeu de la Campina pot patrunde, condusi de un ghid, in initimitatea biroului lui Hasdeu, in salon, in camera in care se afla pianul Iuliei si mai ales, atractia tuturor turistilor, in camera de spiritism in al carei perete se poate observa o gaura cu un diametru destul de mare. Nu suficient peantu a permite accesul unui om, insa perfect pentru trecerea spiritului Iuliei, atat de asteptat la aceste sedinte. O alta “prezenta” care atrage atentia in castel este o statuie a Mantuitorului, avand o inaltime mai mare decat statura obisnuita a unui om. Acesta se ridica deasupra unor nori cu bratele ridicate intr-un gest de binecuvantare, insa cu ochii in lacrimi. Reprezentarea deosebita si amplasarea sa intr-o lumina speciala au facut ca imaginea Mantuitorului sculptat sa impresioneze peste masura pe cei care au calcat pragul castelului.
Sedintele de spiritism
Pana la construirea castelului, locurile de desfasurare ale sedintelor de spiritism au fost variate insa, apoi, acesta a fost preferat cu deosebire, deoarece fusese construit la indicatiile Iuliei si favoriza, prin arhitectura sa deosebita, sedintele de comunicare cu spiritele. In Bucuresti, atunci cand acestea nu se desfasurau la cavoul Iuliei din cimitirul Bellu, aveau loc in biroul lui Hasdeu de la Arhivele Nationale, unde era director.

Scrierile lui I.L. Caragiale pastreaza una dintre cele mai frumoase descrieri ale castelului, unde chiar de la inceput, Hasdeu incearca sa-i faca clar lui Caragiale cine este adevarata stapana a acasei:
“Noi suntem aci numai in gazda. Pentru aceea, mai nainte de orice, trebuie sa te prezint stapanei casei”. Hasdeu si-a condus prietenul catre trunchiul unui copac batran, unde, intr-o scorbura se afla portretul Iuliei Hasdeu, incadrat intr-un muschi viu, din care rasareau plante de munte.

Din perioada 23 decembrie 1890 pana in 18 aprilie 1903 s-a pastrat transcrierea a numai 101 rezumate ale sedintelor de spiritism, insa in realitate, numarul acestora a fost mult mai mare. Limba preferata a acestor comunicari era franceza, insa puteau fi si in romana, engleza, rusa si chiar araba. Desi pentru oamenii simpli care locuiau in jurul castelului, ceea ce se petrecea inauntru era de neinteles, pentru cei aflati in interiorul zidurilor, majoritatea carturari si artisti, aceste sedinte nu faceau altceva decat sa le deschida noi orizonturi de explorat.

Au fost invocate pe rand spiritele Iuliei Hasdeu, si, ulterior dupa deces, al mamei acesteia, al lui Nicolae, fratele lui Hasdeu si ale lui Tadeu si Alexandru Hasdeu, bunicul si tatal scriitorului. In orice astfel de sedinta era imperios necesara prezenta unui mediu capabil, iar in aceasta privinta sunt date unele lamuriri chiar in transcrierile sedintelor care s-au pastrat pana azi. Iulia vorbeste despre casa, ii da tatalui ei sfaturi cu privire la diverse probleme si povesteste chiar si despre vietile ei anterioare sau despre imersiunea unor spirite inferioare in comunicatie (in timpul sedintelor, in afara de spiritele celor care vorbeau, mai existau si spirite asistente, care puteau ingreuna sau usura procesul). Este foarte interesanta una dintre transcrierile pastrate in Fondul de Manuscrise din cadrul Arhivelor Nationale, in care Iulia vorbeste despre viata ei pamanteana ca Hypatia.
“Da, aceasta este, ai perfecta dreptate; nervozitatea mediumului meu a tulburat intreaga inspiratiune si a fost absolut imposibil sa-l fac sa scrie corect numele meu, Hypatia, dar tu ai ghicit imediat!...Fusesem, cum iti spun, lapidata, Papaliga (Papaliga nu este nimeni altul decat Hasdeu, iar acesta era numele cu care Iulia il alinta adeseori, cand se aflau in intimitatea familiei); am cazut la picioarele unei cruci intr-o biserica si lumea m-a tarat, apoi, prin oras: linsata si resturile bietei mele materii arse din ordinul patriarhului Cyrille. El fusese proclamat sfant, incomparabilul care priveste de la inaltimea crucii sale, i-a vazut sfintenia si…sa nu-i iertam aceluia, caci…vrea in mod absolut. Pentru biografia mea, da, dar tu vei vorbi in aceasta carte numai despre cele sase incarnari ale mele; primele trei vor ramane doar pentru tine; acelea nu sunt…inainte de a fi Hypatia; una dintre aceste existente este Syria, fiica Monicai. Am plecat din orasul incendiat pierind in flacarile sale, accident care mi-a rapit viata la numai 12 ani…caci nu devenim ceea ce dorim dintr-o data; Nicolas spune ca trebuie sa te lasi”.

In epilogul cartii sale “Sic cogito”, Hasdeu marturiseste cine i-a inspirat alegerea acestui nume pentru lucrarea sa asupra spiritismului, prima de acest gen din Romania:

“In capul cartii mele se citeste: Sic cogito “asa cuget eu”…In sedinta din 22 martie, eu primii prin Sperantia, scriind automaticeste in stare cataliptica, o lunga comunicatiune in care fie-mea vorbeste, intre altele, despre studiile mele asupra Spiritismului: “Tonul lor trebuie sa fie impunator si convins, un fel de Sic cogito, adeca: cine poate sa se convinga, cu atat mai bine pentru el, cine nu – cu atat mai rau…Cat priveste pe al tau Sic cogito, sa stii ca el va fi cuvantul final si totodata titlul operei intregi”.